Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Drama sângeroasă care i-a zguduit tinerețea lui Denil Maldonado, cel mai nou transfer la Universitatea Craiova: și-a pierdut fratele, student la arhitectură, într-un atac armat din capitala Hondurasului! SPECIAL

Drama sângeroasă care i-a zguduit tinerețea lui Denil Maldonado, cel mai nou transfer la Universitatea Craiova: și-a pierdut fratele, student la arhitectură, într-un atac armat din capitala Hondurasului! SPECIAL

Gabriel Berceanu
Drama sângeroasă care i-a zguduit tinerețea lui Denil Maldonado, cel mai nou transfer la Universitatea Craiova: și-a pierdut fratele, student la arhitectură, într-un atac armat din capitala Hondurasului! SPECIAL
Sep 23, 2023; Philadelphia, Pennsylvania, USA; Los Angeles FC defender Denil Maldonado (2) dribbles the ball against the Philadelphia Union during the second half at Subaru Park.,Image: 807882606, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights ***, Model Release: no

Stoperul de 25 de ani Denil Maldonado, jucător de națională pentru Honduras, reprezintă cel mai nou transfer pe care Universitatea Craiova l-a efectuat în această pauză de iarnă a Superligii. Apărătorul a jucat din 2015 pentru CF Montagua în țara natală, câștigând de două ori titlul în Apertura și de trei ori în Clausura. A mai evoluat, împrumutat, la Pachuca (Mexic), Everton (Chile) și Los Angeles FC (SUA), înainte de a veni, tot sub împrumut, alături de Știința lui Mihai Rotaru.

ProSport îți prezintă o dimensiune mai puțin cunoscută din viața și cariera lui Denil Maldonado, fotbalistul cu 30 de apariții în naționala Hondurasului. Drama sângeroasă care i-a zguduit tinerețea, episodul cutremurător prin care și-a pierdut fratele în urma unui atac armat!

Durerea din sufletul celui mai noi jucător de la Universitatea Craiova

În februarie 2017, Denil Maldonado avea 18 ani și jumătate, debutase deja în prima ligă din Honduras pentru Montagua și era component al naționalei Under 20 a Hondurasului. Era în plină ascensiune, considerat încă de pe atunci o mare promisiune a fotbalului din statul Americii Centrale. E însă momentul când o tragedie cumplită a scurtcircuitat viața tânărului fundaș care la început de 2024 ajunge la Universitatea Craiova.

Fratele său Alex Yovany, în vârstă de 24 de ani, se întorcea cu autobuzul de la facultate, în capitala Tegucigalpa. Studia arhitectura la Universitatea Națională Autonomă Honduras. Autobuzul a fost blocat de tâlhari care au urcat și au cerut pasagerilor să predea bunurile. Totul în plină zi, pe Buleveradul Forțelor Armate din capitala țării!

Pasagerii au predat telefoanele și portofelele, după cum relata la acel moment publicația El Heraldo. Alex, fratele fotbalistului, a refuzat. Și a fost împușcat aproape instantaneu, de la mai puțin de un metru, cu sânge rece. Ucis pe loc și lăsat apoi pe locul de pasager de la geamul autobuzului.

Denil a jucat împotriva Canadei lipsind de la înmormântare!

Cei trei atacatori armați au rămas în autobuz, au forțat șoferul cursei 864 să conducă până în zona unui teren de golf unde au comandat oprirea. Au fugit dar doar după ce i-au luat și cheile șoferului de autobuz, pentru a se asigura că acesta nu poate contacta prea repede autoritățile. Telefoanele tuturor erau deja confiscate.

Fundașul Denil se afla în Costa Rica, pregătea cu naționala U20 calificările pentru Mondialul la această categorie de vârstă care avea să fie găzduit în acel an de Coreea de Sud. A decis să rămână alături de coechipieri și să joace împotriva Canadei, lipsind astfel de la înmormântarea fratelui.

Alex urma studii de arhitectură deși era un microbist înfocat și începuse fotbalul alături de Denil, la Montagua. Doar că pe postul lui, de fundaș dreapta, erau prea multe soluții în generația sa așa că nu a avut șansa să se lanseze spre prima echipă. A ales Universitatea. Cu inima, însă, mereu alături de Montagua și de drumul spre profesioniști al jucătorului care de azi va reprezenta Universitatea Craiova.

Cel mai greu moment din viața mea a fost pierderea fratelui. Am crescut cu el, am început fotbalul cu el, visam să jucăm coechipieri sau adversari. Dar felul în care sunt viața și țara noastră e unul complicat. A trebuit să mă obișnuiesc și cu durerea…” – Denil Maldonado pentru diez.hn

Credit foto: diez.hn

Parteneri
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
De la 1 iulie se introduce o nouă taxă de drum. Pentru anumite vehicule se va plăti un tarif de peste 60 de lei/100 km
Promotor.ro