La aproape patru luni de când s-a despărțit de Oțelul Galați, Dorinel Munteanu revine în Superliga. Sepsi i-a pus pe masă un contract demn de o pretendentă la titlu.
Planul urma să fie pus în practică la finalul sezonului, dar eșecul suferit în fața lanternei roșii Gloria Buzău, scor 1-2, a schimbat datele problemei. Se pare că Laszlo Dioszegi i-a propus un salariu de aproximativ 20.000 de euro pentru a-l instala de acum.
Tehnicianul ar urma să ajungă la Sfântu Gheorghe în cursul zilei de marți, 18 martie, pentru semnarea contractului. Obiectivul va fi câștigarea barajului de Conference League, la care se poate califica doar prin ocuparea uneia dintre primele două poziții din play-out.
Potrivit digisport.ro, Laszlo Dioszegi îi propusese lui Dorinel Munteanu un salariu de 15.000 de euro pe lună, însă a fost nevoit să pluseze. S-a ajuns, cel mai probabil, în jurul a 20.000 de euro, ținând cont și de faptul că antrenorul câștiga la Galați între 16.000 și 18.000 de euro.
De altfel, finanțatorul covăsnenilor a vorbit despre nevoia de a produce o schimbare la nivelul băncii tehnice, lăsând de înțeles că a făcut eforturi pentru a-l convinge să-și pună semnătura pe contract.
„După aceste meciuri e timpul să schimbăm. Astfel, ne batem la retrogradare. Dorinel Munteanu va fi noul antrenor. Nevasta lui e în spital, e normal să așteptăm. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume.
Trebuie o schimbare. Normal, avem acordul lui, mâine (n.r. pe 18 martie) sper să ajungă la Sf. Gheorghe. Am jucat cu echipa pe ultimul loc și am avut trei ocazii. În ultimul timp nu am mai jucat nimic. Nu am mai avut nici suporteri.
Noi trebuie să ținem cont și de suporteri. Trebuie să spunem lucrurilor clar și răspicat. Asta este, trebuie o schimbare. Nu vreau să acuz pe nimeni. Echipa nu a mai jucat nimic din ianuarie. Normal, am avut obiectiv să intrăm în primele 6. Vrem să jucăm în Europa. E un singur meci, se poate întâmpla orice”, a declarat Laszlo Dioszegi.
După fluierul final al meciului cu Gloria Buzău, Valentin Suciu, omul pe care îl va înlocui Dorinel Munteanu, a răbufnit la adresa jucătorilor, pe motiv că nu au respectat planul tactic stabilit la antrenamente.
„Primul lucru este că nu am făcut ce s-a discutat la pregătire. Adică, nu a fost un joc rapid, am zis să dăm drumul mai repede la minge, am încercat rezolvări individuale și asta ne-a costat.
Am avut oscilații mai ales în 2025. În loc să pasăm, să ducem mingea de pe dreapta pe stânga și invers, am încercat să rezolvăm individual și asta ne-a costat. Nu am mai fost ambițioși, constanți, precum în 2024”, a spus tehnicianul de 44 de ani.