Dorinel Munteanu a ținut un discurs filosofic și dur la finalul meciului pe care echipa lui l-a încheiat la egalitate, scor 1-1, pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, în etapa a cincea din play-out-ul Superligii României.
Tehnicianul sibienilor s-a arătat dezamăgit de jocul prestat de echipa lui și a transmis un mesaj clar pentru jucători, în încercarea de a salva echipa de la retrogradare.
Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt s-au întâlnit duminică, 19 aprilie 2026, în etapa a cincea din play-out-ul Superligii României, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 1-1. La finalul meciului, Dorinel Munteanu, tehnicianul sibienilor, s-a arătat dezamăgit de jocul prestat de echipa lui, dar mulțumit de punctul obținut.
„Un punct este un punct. Ăsta a fost și scopul nostru, dar sincer mă așteptam la un joc mai bun al echipei mele. În prima repriză practic nu am existat pe teren. Gazdele puteau să mai înscrie două-trei goluri. Lazar a scos niște baloane foarte importante.
Am luat gol ca întotdeauna, din fază fixă. Asta este! E vorba de responsabilitate. Totuși, este posibil ca acest punct să fie foarte important. Am făcut un pas important, adică am trecut peste Slobozia la golaveraj”, a declarat Dorinel Munteanu, la DigiSport.
Dorinel Munteanu a transmis un mesaj clar pentru jucătorii lui și a precizat ce trebuie să facă aceștia pentru a evita retrogradarea.
„Ne așteaptă meciuri foarte grele. Trebuie să ne îmbunătățim jocul, altfel nu pot să fiu mulțumit. Eu sper ca jucătorii noștri să înțeleagă că pentru a ne salva trebuie să facem mult mai mult.
Întotdeauna am spus că »Cine se mulțumește cu puțin, atunci puțin alege sau culege!». Este un grup de jucători care merită mai mult.
Nu e prima dată când jucăm așa în deplasare. Practic nu am existat în prima repriză! Cine este mulțumit cu un punct… Nu vreau să cad în capcana rezultatului. În repriza a doua a fost un joc deschis. Nici nu știu dacă să mă bucur pentru acest punct”, a mai spus Dorinel Munteanu, conform sursei menționate anterior.