Cel puțin câteva persoane nevoiașe din România vor avea parte de un Paște ceva mai ușor decât până acum, datorită campaniei umanitare în care sunt implicați doi foști fotbaliști de la FCSB și unul trecut pe la Universitatea Craiova.
Ionuț Panțîru (29 de ani) și Alexandru Crețu (33) au fost colegi la FCSB, iar acum participă la strângerea de fonduri, alături de Raoul Baicu (25), fost jucător la Universitatea Craiova. Cei trei, dar și alte persoane încearcă să le facă sărbători mai liniștite bătrânilor și copiilor nevoiași.
ProSport a dialogat cu Alina Hilitanu, organizatoarea campaniei, care a dezvăluit suma pe care vrea să o strângă în acest an, când se sărbătoresc 8 ani de la debutul acestui obicei.
„În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, ne dorim să aducem lumină și speranță în casele copiilor și bătrânilor mai puțin norocoși.
Am început o nouă campanie umanitară (ediția a 8-a) prin care ne propunem să strângem 15.000 RON până pe data de 05.04. 2026, fonduri ce vor fi transformate în alimente, produse de strictă necesitate și mici bucurii pentru copilașii și vârstnicii aflați în dificultate.
Împreună cu oamenii care ne sunt alături de fiecare dată, vom merge personal la aceste persoane pentru a le oferi sprijinul nostru și a le arăta că nu sunt singuri. Mulțumiri speciale lui Ionuț Panțîru, Raoul Baicu și Alexandru Crețu, băieți care întotdeauna au fost lângă noi. La fel și Mădălina Budacu, Valeriu Lică, Dragoș Monu, Cristian Palcau și Ionuț Văleanu.
Mulțumim din suflet tuturor celor care aleg să doneze și să se implice. Fiecare gest de generozitate contează și ne ajută să ducem mai departe această misiune.
Împreună putem aduce un strop de speranță acolo unde este cea mai mare nevoie”, a declarat Alina Hilitanu, organizatoarea campaniei, pentru ProSport.
În prezent, Ionuț Panțîru este liber de contract, Raoul Baicu s-a lăsat de fotbal, iar Alexandru Crețu joacă pentru Universitatea Craiova, liderul din Superliga României.
RO34 REVO 0000 1670 6427 3617
Hilitanu Alina (Revolut)
RO37BTRLRONCRT0412863001
Hilitanu Alina (Banca Transilvania)