Dinamo se confruntă cu mari probleme de efectiv înaintea duelului cu FCSB din etapa 6 a play-off-ului SuperLigii.
Dacă vor fi ajutați de rezultatele din celelalte două partide ale rundei, care se dispută înainte, „roș-albaștrii” au ocazia să devină campioni matematic chiar la finalul duelului cu elevii lui Zeljko Kopic.
„Câinii roșii” vin după un rezultat de egalitate (1-1), obținut pe Arena Națională în fața celor de la CFR Cluj. Remiza a venit însă cu un cost important: Patrick Olsen, unul dintre oamenii de bază ai echipei, a încasat un cartonaș galben în minutul 82, ajungând astfel la al patrulea avertisment în play-off. Danezul va fi suspendat, astfel, pentru meciul cu FCSB.
Danezul completează o listă tot mai lungă de absenți pentru echipa antrenată de Zeljko Kopic. Alături de el, Dennis Politic, Eddy Gnahore și Kennedy Boateng sunt în continuare accidentați și sunt șanse minime ca aceștia să revină pe teren până la partida de luni seara.
În același timp, Dinamo nu se poate baza nici pe Adrian Caragea și Cristian Licsandru, fotbaliști care au sezonul încheiat din cauza unor accidentări grave. La rândul său, Raul Rotund nu este încă refăcut complet.
Antrenorul „câinilor” s-a declarat mulțumit de abordarea jucătorilor săi, însă este de părere că aceștia puteau obține mai mult:
„Am avut o mentalitate foarte bună, am jucat foarte bine, am controlat meciul, cred că am fost ghinioniști cu această deviere la lovitura liberă.
Cred că puteam câștiga, dar sunt mândru de jucători, ne menținem stilul de joc și identitatea. Totul este pozitiv.
Știți că întotdeauna mă concentrez la fiecare meci, săptămână cu săptămână, ne adaptăm și la dorințele jucătorilor, cine își dorește să rămână, cine își dorește să plece, vom lua niște decizii după ultimul meci.
În fiecare etapă sunt jucători care nu pot juca, oamenii din staff-ul meu se implică la antrenamente, mai ales Florentin Petre, încercăm să ne facem jocul nostru. Sigur, uneori nu ne iese, nu suntem la nivelul dorit, dar facem o analiză și vom vedea. Cred cu adevărat în acest grup de jucători”, a declarat Zeljko Kopic, conform DigiSport.