MERCATO E gata! Dinamo și-a luat portar de top: a rezolvat transferul marocanului Bellaarouch!

E gata! Dinamo și-a luat portar de top: a rezolvat transferul marocanului Bellaarouch!
Alaa Bellaarouch, noul goalkeeper de la Dinamo București. Sursa Foto: Facebook / Dinamo Bucuresti

Dinamo București a rezolvat transferul marocanului Alaa Bellaarouch (24 de ani), portar sosit din Portugalia, de la Braga, pentru a-l înlocui pe internaționalul camerunez Devis Epassy (33). Înțelegerea dintre cele două tabere este cu titlu de împrumut al jucătorului pe o perioadă de un sezon competițional, cu opțiune de cumpărare definitivă din partea „câinilor”.

Situația lui Bellaarouch a fost soluționată. Goalkeeperul extracomunitar nu fusese trecut pe lista Ligii Profesioniste de Fotbal, dar bucureștenii au reușit să-l înregistreze, astfel că marocanul va putea apăra poarta lui Dinamo.

Alaa Bellaarouch o poate ajuta pe Dinamo. Legitimarea portarului nu mai reprezintă o problemă

Cu doar câteva zile rămase până la debutul „haitei” în noul campionat, moment care va avea loc duminică, 19 iulie 2026, la Ploiești, contra Petrolului, oficialii grupării roș-albe încercau să rezolve legitimarea lui Alaa Bellaarouch.

Fiind cetățean non-UE, marocanul a fost nevoit să obțină permisul de muncă pentru a putea fi înregistrat. Șefii lui Dinamo s-au arătat optimiști că acest lucru se va întâmpla până la ora meciului cu „lupii galbeni”, iar situația a fost rezolvată. Acum, pe site-ul lpf.ro, Bellaarouch figurează drept jucătorul echipei din Capitală.

În sezonul 2025-2026, din același motiv, „câinii” nu s-au putut baza în primele etape ale campionatului pe israelianul Nikita Stoinov (20). În urma rezolvării situației, stoperul a intrat în echipa de start și nu a mai pierdut locul de titular.

Comunicatul clubului din București

Anunțul referitor la venirea lui Alaa Bellaarouch la Dinamo a fost făcut în cursul zilei de vineri, 26 iunie 2026.

Fotografia postată de către dinamoviști pe rețelele sociale. Sursa Foto: Facebook / Dinamo Bucuresti

„Bine ai venit, Alaa Bellaarouch! Ne bucurăm să anunțăm semnarea noului nostru portar, Alaa Bellaarouch, sosit de la Braga!

Alaa s-a format ca jucător la RC Strasbourg, echipa la care a trecut prin toate etapele, ajungând să apere poarta primei echipe în Ligue 1. De-a lungul carierei, Alaa a apărat poarta echipelor Stade Briochin și Braga SC. La nivelul echipei naționale a Marocului, a bifat selecții la reprezentativele U17, U20 și U23.

Înțelegerea dintre Dinamo și Braga este cu titlu de împrumut al jucătorului pe o perioadă de un sezon competițional, până la data 30.06.2027, cu opțiune din partea noastră de cumpărare definitivă a jucătorului.

Îi dorim mult succes lui Alaa Bellaarouch în tricoul echipei noastre și cât mai multe realizări în alb-roșu!”, a fost comunicatul clubului.

Goalkeeperul marocan valorează 400.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com. Fanii lui Dinamo au așteptări mari de la Alaa Bellaarouch.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]