Dinamo poate face primul transfer cu un croat căruia Ajax Amsterdam îi pregătise numărul 10! Fotbalistul deturnat de la un club de top din Superliga

Dinamo poate face primul transfer cu un croat căruia Ajax Amsterdam îi pregătise numărul 10! Fotbalistul deturnat de la un club de top din Superliga
  • Publicat:

Dinamo poate face primul transfer din această iarnă cu un croat care la un moment dat în cariera sa a fost aproape să semneze cu Ajax Amsterdam.

Este vorba despre mijlocașul ofensiv în vârstă de 27 de ani Ante Roguljic, cel care, după cum ProSport a prezentat în exclusivitate, a fost pus pe liber de către cei de la Universitatea Craiova.

Dinamo poate face primul transfer din această iarnă cu Ante Roguljic, pus pe liber de Universitatea Craiova

Fotbalistul născut la Split a ajuns în Bănie în septembrie 2021, liber de contract după despărțirea de slovacii de la Trencin.

În perioada petrecută de el la gruparea de pe „Ion Oblemenco” a evoluat destul de puțin din cauza unor accidentări pe care le-a suferit în mod repetat, dar, atunci când a intrat pe teren, a arătat în destul de multe rânduri anumite calități.

Acum însă, oficialii clubului condus de Mihai Rotaru au ajuns la concluzia că ar fi mai bine dacă ar renunța la serviciile sale, în condițiile în care antrenorul bulgar Ivaylo Petev a transmis că nu se va baza pe croat în partea secundă a acestui sezon, iar Roguljic ar putea reprezenta în acest moment o soluție pentru Dinamo, informează gsp.ro.

„Câinii” par deciși să îi aducă lui Zeljko Kopic fotbaliști croați

Marele atu al „câinilor” ar fi reprezentat de faptul că, după cum se știe deja foarte bine, echipa din „Ștefan cel Mare” a fost preluată recent la nivel de bancă tehnică de Zeljko Kopic, conaționalul lui Ante Roguljic.

De altfel, în ultimele săptămâni, dinamoviștii au mai încercat să convingă anumiți fotbaliști croați să se alăture acestui proiect, cum ar fi Damjan Djokovic sau Filip Bradaric, fără succes însă.

Acum, ei speră că vor „sparge gheața” din acest punct de vedere cu Ante Roguljic, cel care, conform sursei citate anterior, ar fi în prezent „pistonat” în acest sens de către diferiți impresari croați, care încearcă să pună la punct o colaborare cu Dinamo.

Ante Roguljic a fost foarte aproape de a semna cu Ajax când era foarte tânăr

Pe vremea când avea doar 16 ani, mijlocașul crescut de NK Omladinac, care a mai bifat de-a lungul carierei sale echipe precum Adriatic Split, RB Salzburg, FC Liefering, Hajduk Split, Admira Wacker, FC Wacker sau Pafos FC, a fost la un pas să semneze cu Ajax Amsterdam.

Atunci, fostul mare fotbalist Marc Overmars, directorul sportiv al „lăncierilor” la acea vreme, a insistat pentru acea mutare, iar lui Roguljic i-a fost pregătit chiar tricoul cu numărul 10 la grupa de juniori respectivă, existând chiar și o poză în acest sens. 

Doar că, din cauza unor pretenții financiare avute de impresarii jucătorului, considerate drept exagerate de către cei de la Ajax, mutarea a picat.

Ante Roguljic a reprezentat Croația la toate nivelurile de juniori și chiar și la nivel de U21, acolo unde a bifat două selecții, fără gol marcat. În prezent, mijlocașul ofensiv este evaluat de către Transfermarkt la 400.000 de euro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la…
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare