Integralist în dubla la finalul căreia FCSB a părăsit Europa, fotbalistului macedonean a ajuns la Dinamo, semnând pe 3 ani.
Oficialii de la Dinamo au făcut un nou transfer, în persoana fundașului central macedonean Imran Fetai, om de la bază la Shkendija în sezonul precedent.
În vârstă de 23 de ani, internaționalul macedonean Imran Fetai se află la prima experiență în afara țării. El a semnat un contract pe 3 ani cu Dinamo.
Gruparea bucureșteană a plătit 150.000 de euro pe jucătorul care a fost integralist în ambele meciuri jucate de Shkendija cu FCSB în turul 2 preliminar din Liga Campionilor.
Formația macedoneană a câștigat ambele manșe, cu 1-0 pe teren propriu și 2-1 în deplasare. În confruntarea de pe Arena Națională, Imran Fetai a primit un cartonaș galben.
„Bine ai venit, Imran Fetai!
Ne bucurăm să anunțăm transferul fundașului central Imran Fetai, sosit de la echipa nord-macedoneană Shkendija.
Imran a crescut la juniorii clubului nord-macedonean, unde a ajuns să debuteze și în prima ligă națională.
De-a lungul carierei sale de jucător, a evoluat și pentru echipele Tikves Kavadarci și Besa Dobri Dol”, a transmis clubul bucureștean.
ProSport a anunțat marți, 28 iulie, în exclusivitate, că negocierile dintre fotbalist și Dinamo sunt în faza finală, iar clubul bucureștean urma să achite și o sumă de bani.
Potrivit Transfermarkt, oficialii grupării alb-roșii au achitat 150.000 de euro în schimbul jucătorului care pe 2 august împlinește 24 de ani.
Imran Fetai a debutat la naționala Macedoniei de Nord în martie 2026, când a jucat 66 de minute în remiza albă din deplasare cu Irlanda.
Ulterior, a mai bifat câte o repriză cu Bosnia, 0-0, și Turcia, 0-4, de asemenea în deplasare. Toate aceste confruntări au fost amicale.
Pentru Shkendija, Imran a evoluat într-un total de 44 de meciuri, timp în care a marcat două goluri și a oferit tot atâtea pase de gol.
„De asemenea, Imran a evoluat și în competițiile europene alături de Shkendija, având meciuri în rundele de calificare ale UEFA Champions League, UEFA Europa League, UEFA Conference League, dar și 8 meciuri în grupele UEFA Conference League.
Imran Fetai a debutat și în naționala țării sale, având un total de trei meciuri jucate pentru aceasta la nivelul primei reprezentative.
Înțelegerea dintre Dinamo și Fetai se întinde pe o perioadă de 3 sezoane, până la 30.06.2029
Îi dorim lui Imran mult succes în tricoul echipei noastre și cât mai multe reușite la Dinamo”, a mai transmis clubul alb-roșu.
În această vară la Dinamo au mai ajuns Pascual, Benavides, Hintsa, Bourhane, Alistar, Bellaarouch, Radu, Doană, Manole și Opriș.