Nuno Campos, noul antrenor al lui Dinamo, a fost chestionat cu privire la o eventuală „listă neagră” pe care ar avea în acest moment în legătură cu lotul de jucători.
Tehnicianul lusitan admite că vor fi fotbaliști ce nu vor face deplasarea în Polonia, în primul cantonament al verii pentru gruparea alb-roșie.
Noul tehnician al „câinilor” a fost întrebat direct dacă are o „listă neagră” în privința lotul actual de jucători, din care au dispărut deja Boateng, Gnahore, Milanov, Țicu și Ikoko.
Nuno Campos recunoaște că vor fi jucători care nu vor merge în cantonamentul de vară, însă crede că aceste lucruri sunt cât se poate de normale în viața unei echipe în acest moment pre-competițional. Antrenorul portughez dezvăluie totodată că Dinamo va avea parte de cinci meciuri de pregătire în Polonia.
„Foarte bine la Săftica, vreme frumoasă. Ne-am antrenat bine, totul e bine la început. Impresiile sunt bune despre jucători, pentru că toți au arătat că au calitate și dorința de a înțelege ce le transmit, cu timpul o să înțeleagă și mai bine.
(n.r. – Despre cantonamentul din Polonia) Unii vor merge, alții nu, dar sunt decizii normale. (n.r. – Dacă are vreo listă neagră) Știți cum se spune, toți jucătorii din club sunt cei mai buni din lume.
Și cei care nu vor merge în cantonament sunt jucători buni și au parte de un viitor bun. Antrenamentele mele sunt tari în acest moment. Vom avea cinci meciuri amicale în Polonia”, a spus Nuno Campos.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2F721463186181900358923774608266704052500336656n-1051x1400.jpg)
Foto: Facebook
Dinamo Bucuresti
Raul Opruț, Andrei Mărginean și George Pușcaș fac recuperare și se pregătesc separat. Atacantul a suferit de curând o intervenție chirurgicală și trage tare pentru a scurta cât mai mult perioada de recuperare estimată la 6-8 săptămâni.
În privința portarilor, Nuno Campos pare că va merge tot pe mâna lui Epassy și Roșca, cei doi având alături alți doi tineri goalkeeperi. Nu a fost prezent Codruț Sandu, cel care, cel mai probabil, ar putea fi lăsat în continuare la Corvinul Hunedoara, unde a apărat meci de meci și a ieșit cel mai bun portar al sezonului trecut în liga secundă.