Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dinamo negociază transferul fotbalistului de la AC Milan

Dinamo negociază transferul fotbalistului de la AC Milan

Sebastian Cristian
Dinamo negociază transferul fotbalistului de la AC Milan
Foto: Sport Pictures

Dinamo are parte de un sezon excelent, iar antrenorul Zeljko Kopic așteaptă întăriri pentru a doua parte a sezonului.

Andrei Nicolescu e pregătit să aducă jucători importanți la Dinamo, iar unul dintre ei ar putea veni chiar de la AC Milan.

Dinamo negociază transferul fotbalistului de la AC Milan

În acest sezon, Dinamo este implicată în lupta pentru titlu și vrea să își întărească lotul pentru a doua parte a campionatului. Pe lista de transferuri se află George Pușcaș, dar și un fotbalist aflat sub contract cu AC Milan.

Nu este prima oară când clubul din „Ștefan cel Mare” încearcă să facă această mutare. Concret, este vorba despre Andrei Coubiș, un fundaș de 22 de ani, care aparține de AC Milan și evoluează momentan sub formă de împrumut la Sampdoria.

Jucătorul are cetățenie română și italiană, însă nu a prins niciun minut pentru formația genoveză, aflată în subsolul clasamentului în Serie B. Andrei Nicolescu vrea să profite de acest aspect și poartă negocieri cu fotbalistul, potrivit Fanatik.

Dinamo l-a mai dorit și în vara trecută, însă atunci Coubiș a ales Sampdoria. Acum, situația s-a schimbat, iar „câinii” vor să îl aducă sub formă de împrumut până la finalul sezonului. De această dată, și jucătorul este deschis să vină la Dinamo, mai ales că își dorește să joace constant.

Andrei Coubiș este evaluat la aproximativ 100.000 de euro și are contract cu AC Milan până în vara anului 2027. Deși face parte din clubul italian încă din perioada juniorilor, el nu a apucat încă să debuteze la echipa mare.

Reamintim faptul că Dinamo are un parcurs excelent în acest sezon al Superligii României. Formația condusă de Zeljko Kopic a strâns 38 de puncte în 20 de meciuri și ocupă locul al doilea în clasament.

George Puşcaş e la un pas de Dinamo. Presa din Italia a aflat totul: „Negocieri în faza finală”

George Pușcaș e tot mai aproape de Dinamo, echipă care își dorește să se întărească serios în următoarea fereastră de transferuri.

Jurnaliștii din Italia se așteaptă ca transferul lui Pușcaș la Dinamo să se poată realiza în orice moment, având în vedere că vârful naționalei vrea să-și relanseze o carieră intrată pe o pantă descendentă.

„George Pușcaș, un atacant care a crescut în rândurile tinerilor de la Inter Milano și are o lungă istorie în Italia, este gata să o ia de la capăt cu un transfer la Dinamo București. Negocierile sunt în faza finală”, au scris italienii de la calciostyle.com.

Parteneri
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Mediafax
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, mai incitantă ca niciodată! Vedeta face senzație în costume de baie
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Descopera.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Promotor.ro