Dinamo București a făcut curățenie în lot în această campanie de mercato, iar conducătorii clubului dezvăluie de ce l-au concediat pe mijlocașul străin venit ca o adevărată vedetă. Charalampos Kyriakou a plecat pe neașteptate de la club, iar Andrei Nicolescu a spus tot.
„Câinii” sunt în căutarea unui mijlocaș care să îl înlocuiască pe cipriotul Kyriakou, adus ca o vedetă în vară, dar plecat pe ascuns. Președintele dinamovist a dezvăluit că despărțirea era discutată intern de mai multă vreme, deși nu a apărut nimic în presă.
Formația „alb-roșie” s-a despărțit în luna ianuarie a acestui an de un fotbalist cu meciuri în naționala Ciprului. Charalampos Kyriakou a plecat de sub comanda lui Zeljko Kopic, după o jumătate de sezon neconvingătoare.
„Poate pentru presă, dar noi aveam niște discuții mai de mult. Căutăm un mijlocaș, dacă în decembrie ne mișcam mai repede aveam în momentul ăsta un mijlocaș, număr 6-8, pe care ni-l doream foarte mult și care era potrivit pentru Dinamo.
E stilul nostru de a nu vorbi de despărțirile pe care vrem să le facem, pentru că nu e productiv, atât clubului, cât și jucătorilor, care sunt angrenați, totuși, până la despărțire, în tot ceea ce înseamnă dinamica echipei. Sunt posibile soluții pe bancă sau în teren, iar discuțiile publice afectează moralul lor și dinamica echipei, nu le facem.
(n.r. decizia cu Kyriakou era luată de mai multe luni, o luase și Kopic) Da. Dar el, în același timp, trebuie să fie între ciocan și nicovală, el trebuie să țină și jucătorii motivați, chiar dacă se bazează mai mult sau mai puțin pe ei, pentru că nu se știe niciodată, dinamica fotbalului e agresivă”, a spus Andrei Nicolescu, conform Fanatik.
Andrei Nicolescu a mai spus că dinamoviștii țintesc să mai aducă un mijlocaș în această fereastră de transferuri. Până acum, „câinii” i-au semnat pe Valentin Țicu și Ianis Tarbă, dar sunt foarte aproape de a semna și cu Matteo Duțu sau Bogdan Vătăjelu.
„Căutăm în continuare un mijlocaș, avem o listă scurtă la momentul acesta, vedem ce se va întâmpla în zilele următoare. E un singur nume de jucător român pe listă, dar în acest moment cred că e destul de greu pentru el și pentru noi. E un jucător sub contract, nu putem să discutăm despre asta”, a mai spus Andrei Nicolescu, conform sursei de mai sus.