Dinamo pare abonată la ultimul loc din playoff în Superliga, după o nouă înfrângere în care lipsa de idei a fost principalul defect al „câinilor”. Oltenii lui Coelho au jucat economicos, exact ce a trebuit pentru a aduna trei puncte.
Fără o „bancă tehnică” serioasă, fără rezerve la nivelul titularilor, roș-albii nu se regăsesc. Unii deja lideri, ceilalți parcă împăcați cu locul 6 dn playoff. 1-0 pentru Craiova, un rezultat pragmatic.
Dinamo se prezenta după patru eșecuri consecutive și spera să redreseze corabia, iată că a ajuns la cinci. iar oltenii erau sub șocul ultimului eșec de pe teren propriu, 0-1 cu FC Argeș.
Zeljko Kopic nu a putut conta pe Duțu – suspendat – Karamoku și Bordușanu – accidentați, Pușcaș – nepregătit. Filipe Coelho revenea pe bancă după suspendarea de două runde. Vestea bună pentru „juveți” era că în primul 11 apar trei jucători care au fost suspendați în etapa precedentă: Tudor Băluță, David Matei și Mekvabishvili.
Gazdele încep mai bine, dornice să șteargă impresia ultimelor evoluții. Posesia le aparține, pentru că roș-albii par mai proaspeți și cu atitudine superioară în primul sfert de oră.
Danny Armstrong trimite cu capul spre poartă, minutul 14, dar Pavlo Isenko e acolo și intervine. Craiova replică rapid prin Bancu, minutul 19, centrare la Etim care ratează din câțiva metri. În loc de 1-0 era să fie 0-1, dar rămâne 0-0.
Patrida devine mai echilbrată, pentru că Băluță și Mekvabishvili închid mai bine culoarele la mijloc. Apar faulturile, dar Horațiu Feșnic ezită să acorde avertismente. Știe că e 0-0, iar finalul ar pitea fi tensionat. În medicină se numește prevenție, aici, în fotbal, e doar liniștea dinaintea furtunii.
Golurile lipsesc, însă apare bătăia. Un meleu plecat de la Boateng în minutul 41, care are ceva de împărțit cu cineva de la Craiova. Două minute nu se joacă, Horațiu Feșnic caută vinovații și împarte cartonașe galbene și unul roșu pentru Daniel Tudor, antrenorul cu portarii de la olteni.
Meciul curgea spre finalul primei reprize, erau cinci minute de prelungire, iar Baiaram îl găsește ideal pe Monday Etim care înscrie în stil de mare fotbalist, sub bară. 0-1 și deja Craiova intră pe traiectoria titlului după care aleargă de mai bine de trei decenii.
Bucuria oltenilor este de scurtă durată. Nu, nu egalează Dinamo, ci Bancu face un fault pe atât de dur și jenant, pe atât de inutil la mijlocul terenului în al 6-lea minut de prelungire. Craiova în 10, iar repriza a doua de abia de acum devine interesantă. În drum spre tunel, Baiaram și Armstrong sunt la un pas de bătaie, sunt despărțiți de colegi și iertați de câte un cartonaș galben de către arbitrul clujean Horațiu Feșnic.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FScandal-Dinamo-Craiova-01-1400x902.jpg)
Puțin speriat, Coelho mută repede la pauză: Popescu în locul lui Isenko și Florin Ștefan în locul lui Baiaram, nervos, care era pasibil de cartonașe și antrenorul portughez nu vrea să riște.
Lipsesc ocaziile, se joacă tare, la limita regulamentului. Și curg cartonașele galbene, dar nu se întâmplă nimic pe tabela de marcaj. Deja 7 cartonașe galbene și două roșii (Baiaram și Daniel Tudor, pe bancă).
Dinamo – Universitatea Craiova 0-1 (0-1)
Din minutul 60, Dinamo se instalează în terenul advers, dar fără să creeze mari oportunități. Alex Pop în loc să tragă la poartă se complică, minutul 68. Etim iese în minutul 69, după Baiaram la pauză, e clar că pretențiile ofensive ale oltenilor sunt deja nule. Același Pop trimite cu capul pe lîngă poartă, minutul 74 din centrarea lui Cârjan.
Craiova se apără pe două linii ultimele 10 minute cu două argumente solide: e cu un om în minus și are și 1-0 în buzunar. Nu contează deloc în atac și folosește și degajări de liga a patra pentru a trece timpul.
Cea mai mare ocazie a dinamoviștilor o are Târbă, nou-introdus de Kopic, care șutează puternic și Popescu respinge. Nimeni de la Dinamo nu urmărește mingea în minutul 86. pentru că n-a fost reținută de goalkeeper-ul oltean.
Teles putea închide meciul în minutul 89 după o eroare a defensivei bucureștene, dar mai ales a portarului Epassy. Un 0-2 ar fi închis definitiv meciul, dar Ikoko s-a opus in extremis. Dinamo își pierde luciditatea, e haotică în ultimele momente, Craiova respiră și trece pe primul loc, cel puțin până mâine.
Zeljko Kopic însă n-are perspective cu jocul lui Dinamo. Dintr-una din favorite la titlu, acum e favorită clară la locul 6.