Dinamo a anunțat faptul că a găsit deja doi fotbaliști pe care să-i transfere în locul lui Eddy Gnahore (32 de ani), unul dintre jucătorii de bază ai grupării din „Ștefan cel Mare”.
Din ianuarie 2024 până când oficial „colaborarea a ajuns la final”, Gnahore a jucat în 97 de meciuri, cu șase goluri înscrise și cinci pase decisive. Cota sa de piață la acest moment este de 600.000 de euro, în creștere față de când a ajuns la Dinamo, dar mult sub apogeul pe care îl atingea în iunie 2019.
Dinamo a găsit deja înlocuitori pentru mijlocașul Eddy Gnahore, despre care președintele clubului, Andrei Nicolescu (49 de ani), afirmă că nu se potrivește cu viziunea noului antrenor, Nuno Campos (51 de ani), care a avut ultimul cuvânt în privința internaționalului francez.
„Pe noua strategie și noua viziune a antrenorului nu am mers mai departe cu Eddy. Ultimul cuvânt l-a avut antrenorul, iar în acest moment, alături de directorul sportiv, caută un alt profil de mijlocaș. Din câte știu, sunt două discuții deschise cu jucători străini.
În acest moment, toți copiii și jucătorii împrumutați vor face până miercuri și joi dimineață antrenamente cu noul staff. În acel moment se va decide cine pleacă în cantonament, după care vom încerca să le găsim soluții.
În ceea ce privește posturile pe care știm că avem nevoie de întăriri, suntem în căutări alături de directorul sportiv”, a declarat Andrei Nicolescu la PrimaSport.
Eddy Gnahore a postat un mesaj emoționant pentru foștii săi colegi de echipă, alături de care a jucat mai bine de doi ani, dar și celor din stafful tehnic, lasând impresia că nu este afectat de plecarea sa din „Ștefan cel Mare”. De asemenea, le-a mulțumit și fanilor, care l-au făcut să se simtă un jucător important.
„«Nu destinația contează, ci călătoria în sine». Mulțumesc foarte mult tuturor celor care au făcut ca această călătorie să fie cu adevărat specială încă din prima zi.
M-am bucurat cu adevărat de fiecare moment petrecut la acest club extraordinar și nu ar fi fost posibil fără voi toți.
Mulțumesc tuturor colegilor mei de echipă care au avut mereu încredere în mine și m-au făcut să mă simt important, personalului care muncește din greu și, în special, tuturor fanilor adevărați ai lui Dinamo care mi-au arătat cu adevărat dragostea și sprijinul lor încă din prima zi.
Nu vă voi uita niciodată. Veți avea întotdeauna un loc în inima mea. Once o dog, always a dog (n.r. traducere Odată un „câine”, mereu un „câine”)”, a scris Gnahore pe contul său de Instagram.