Dinamo dă primul tun pe piața transferurilor! Fostul căpitan se întoarce dacă reziliază cu Universitatea Craiova

Dinamo dă primul tun pe piața transferurilor! Fostul căpitan se întoarce dacă reziliază cu Universitatea Craiova
  • Publicat:

După ce oficialii lui Dinamo au anunțat că nu există din partea lor un interes real pentru Denis Drăguș, așa cum s-a vehiculat în ultimele zile, a apărut o nouă informație menită să îi facă pe fanii „câinilor” să se entuziasmeze în privința modului în care ar putea arăta echipa lor în sezonul viitor de Superliga.

Dinamo dă primul tun pe piața transferurilor! Fostul căpitan se întoarce dacă reziliază cu Universitatea Craiova

Potrivit fanatik.ro, Sergiu Hanca, fost căpitan la Dinamo în urmă cu câțiva ani, ar fi aproape să își rezilieze contractul cu Universitatea Craiova, situație în care ar el ar urma să revină în „Ștefan cel Mare”, fiind dorit de oficialii clubului alb-roșu, conform aceleiași surse.

Fundaș sau mijlocaș dreapta la bază, fotbalistul în vârstă de 31 de ani a avut prestații mult sub așteptări la formația alb-albastră în sezonul recent încheiat și chiar a intrat în conflict cu oficialii clubului după ce a fost exclus din lot, alături de alți trei coechipieri, de către Mirel Rădoi.

La acel moment, el împreună cu Ionuț Vînă, jucător care de altfel a fost pus deja pe liber de către olteni, chiar au reclamat clubul din Bănie la Comisia de Disciplină și au cerut daune în valoare totală de 7.5 milioane de euro, neavând însă câștig de cauză în această speță, nici în primă instanță, nici la Comisia de Recurs.

Întrunită joi, 13 aprilie 2023, Comisia de Recurs din cadrul FRF a luat următoarele hotărâri: HANCA SERGIU CĂTĂLIN vs. U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV SA – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare – CU MAJORITATE: Respinge recursurile formulate de părți ca nefondate. Definitivă și executorie pe plan intern.

 

Hotărârea poate fi atacată la TAS în termen de 21 zile de la comunicare. Pronunțată la data de 13.04.2023 în ședință nepublică, la sediul LPF. OPINIE SEPARATĂ: Admite recursul formulat de jucătorul Hanca Sergiu Cătălin. Respinge recursul formulat de U Craiova 1948 Club Sportiv SA”, a informat Comisia de Recurs din cadrul FRF la jumătatea lunii aprilie.

Sergiu Hanca a făcut un sezon 2016-2017 de vis în tricoul „câinilor”

În acest context, este destul de clar pentru toată lumea că Hanca nu ar mai avea cum să continue și din sezonul viitor la Universitatea Craiova, deși, potrivit Transfermarkt, el mai are contract până în iunie 2025.

Rămâne acum de văzut dacă înțelegerea lui Hanca va fi într-adevăr reziliată și dacă ulterior se va confirma interesul lui Dinamo pentru el. Fotbalistul de bandă dreaptă a fost în mare măsură artizanul ultimului mare sezon făcut de echipa alb-roșie, în 2016-2017, atunci când, în urma unui play-off de senzație făcut sub comanda lui Cosmin Contra, „câinii” au intrat chiar în lupta pentru titlu pe final de sezon, cu Viitorul Constanța, care a și cucerit campionatul în cele din urmă, și FCSB.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri