Dinamo continuă transferurile importante! Vine un atacant de top: „Stăm ca pe ghimpi”

Dinamo continuă transferurile importante! Vine un atacant de top: „Stăm ca pe ghimpi”
  • Publicat:

Oficialii lui Dinamo își doresc să continue transferurile și să acopere și poziția de atacant până la primul meci oficial din acest an, cel de sâmbătă seară, din deplasare cu Petrolul Ploiești.

„Câinii” au reușit până în prezent să întărească centrul liniei defensive prin aducerea nord-macedoneanului Darko Velkovski, dar și linia mediană, prin venirile lui Domagoj Pavicic și Eddy Gnahore, precum și să asigure o anumită concurență pentru Dennis Politic prin legitimarea lui Petru Neagu, cel care poate evolua și pe postul de atacant.

Dinamo continuă transferurile din această iarnă cu un atacant ce se dorește a avea calitatea de a intra imediat ca titular

Acum, roș-albii ar mai avea în principiu de îndeplinit un singur deziderat pentru această perioadă de iarnă, reprezentat de înregimentarea unui atacant, de preferat de un nivel superior față de ceea ce au arătat până în prezent Goncalo Gregorio și Hakim Abdallah.

După cum a informat ProSport în cursul zilei de miercuri, conducătorii lui Dinamo au în prezent pe masă o listă care cuprinde cinci nume de atacanți, unii dintre ei cu o anumită cotă chiar la nivelul fotbalului european, dintre care va fi ales în cele din urmă doar unul.

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a vorbit despre acest subiect și a explicat că resimte o anumită presiune generată de necesitatea ca echipa din „Ștefan cel Mare” să aducă un nou atacant în cât mai scurt timp.

„Noi am declarat că ne mai dorim jucători. Ar trebui să fie jucători care să ducă în sus Dinamo. Ne interesează cinci, după cum am spus. Am transferat într-o zi pentru că așa s-a întâmplat.

Toți au calitate să ajute Dinamo, fiecare din altă perspectivă. Aș vorbi mai puțin eu despre ei. I-am dorit. Ne dorim și un atacant. Stăm ca pe ghimpi. Sunt discuții de 10-15 zile”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit digisport.ro.

Andrei Nicolescu merge „all-in” pe mâna lui Zeljko Kopic

De asemenea, cu aceeași ocazie, conducătorul lui Dinamo a vorbit și despre rolul foarte important pe care va urma să îl aibă antrenorul croat în perioada imediat următoare, acela de a-i integra foarte rapid pe jucătorii nou-veniți.

Important este să luăm decizii bune. Noi transferăm, dar nu înseamnă că rezolvăm problemele. Nu suntem într-o situație bună. Sunt speculații despre rolul meu. S-au speculat că m-am implicat prea mult sportiv. Încerc să îmi fac treaba cât mai bine. Cu siguranță, Dinamo are nevoie de un director sportiv.

 

Kopic nu vrea neapărat croați. Vrea oameni de calitate. Am fost foarte convins de numirea lui. Ne dorim lângă noi oameni care să aducă un plus de profesionalism. Noi trebuie să fim foarte concentrați. Ne dorim să concretizăm ce am lucrat în această perioadă. E treaba lui Mister să îi integreze pe noii veniți”, a mai spus administratorul special al clubului alb-roșu, conform sursei citate anterior.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…