Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dinamo București, undă verde pentru transferul verii în atac: „Dinamo Kiev îl vinde!”

Dinamo București, undă verde pentru transferul verii în atac: „Dinamo Kiev îl vinde!”

Gigi Grigorescu
Dinamo București, undă verde pentru transferul verii în atac: „Dinamo Kiev îl vinde!”
Sport Pictures

Aflată pe ultimul loc în play-off, Dinamo se gândește la sezonul viitor și vrea atacantul pe care echipa ucraineană Dinamo Kiev se pregătește să-l vândă.

În vara anului 2025, fotbalul românesc era străbătut de un murmur: Dinamo Kiev dădea 2.000.000 de euro pe Vladislav Blănuță. Entuziasmul s-a stins între timp.

Ucrainenii și-au dat acordul, iar atacantul formației din Kiev poate ajunge la Dinamo

De la euforia trecerii la una dintre marile forțe a fotbalului din Ucraina, transfer anunțat în exclusivitate de ProSport, starea emoțională a lui Vladislav Blăbuță s-a schimbat cu 180 de grade într-un timp foarte scurt. Fanii echipei ucrainene au descoperit că atacantul venit de la FC U Craiova avusese, în trecut, postări pro-ruse pe rețelele de socializare, și i-au făcut viața un calvar.

L-au fluierat nu doar la fiecare apariție, ci și la antrenamentele la care s-au dus special pentru asta, iar randamentul internaționalului român de tineret a avut de suferit. A jucat doar 303 minute în 10 meciuri, marcând o singură dată, în Conference League. iar acum, Dinamo Kiev vrea să-l vândă, după cum scrie presa ucraineană.

„Dinamo intenționează să se despartă de doi atacanți, dar există o problemă: durata contractelor lui Guerrero și Blănuță este prea mare. Potrivit cunoscutului jurnalist și comentator Ihor Tsyganyk, Dinamo intenționează să vândă în vară, doi atacanți, Vladyslav Blănuță și Eduardo Guerrero.

Jucătorul român vrea să părăsească echipa și nu se vede în Ucraina, iar Guerrero a pierdut complet încrederea antrenorului Igor Kostyuk. Din cauza suspendării lui Ponomarenko, el a a primit o șansă în meciul cu Metalist din ultima rundă, dar nu a profitat de ea și l-a dezamăgit din nou pe tehnician.

Problema cu Guerrero ar putea fi contractul care expiră în 2029. Va fi dificil pentru club să aranjeze vânzarea atacantului. În sezonul curent, Eduardo are 3 goluri și o pasă decisivă în campionat.

Blănuță are contract până în 2030, dar fotbalistul vrea să plece, iar în România există cerere pentru el, ceea ce va facilita tranzacția”, scriu ziariștii ucraineni de la Sport.

Blănuță nu a mai jucat un meci oficial pe 9 noiembrie 2025, când a fost folosit 9 minute cu LNZ Cherkasy

Atacantul român de 24 de ani a jucat doar 6 meciuri pentru Dinamo Kiev în actuala ediție a campionatului din Ucraina și din 6 decembrie nici măcar nu a mai prins lotul.

În iarnă, jucătorul a încercat să schimbe clubul și a apelat la FIFA cu o cerere de a-i permite să joace pentru a treia echipă în acest sezon, dar a fost refuzat din cauza prezenței în Cupa României pentru FC U Craiova.

Culmea este că Blănuță nu a jucat niciun minut în partida cu CS Vulturii Fărcășești din turul 2 al competiției, pierdut cu 2-3, dar a fost trecut pe foaia de joc.

Clauza de transfer a contractului lui Vladislav Blănuță cu Dinamo Kiev este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar printre echipele care se interesează de serviciile lui se numără și Dinamo București, mai amintesc jurnaliștii.

Pe 30 martie, Dinamo Kiev a organizat un meci de verificare cu Polissya Zhytomyr, la baza de pregătire a clubului, profitând de pauza meciurilor echipelor naționale. „Oaspeții” s-au impus cu 1-0, golul fiind marcat de Mykola Gaiduchyk.

Blănuță a fost trimis pe teren în minutul 74, dar a fost ca și inexistent, în condițiile în care nu a avut niciun antrenament de mult timp și a jucat ultima dată un meci oficial pe 9 noiembrie 2025, când a fost folosit 9 minute cu LNZ Cherkasy.