Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dinamo București e gata să facă primul transfer fabulos pentru noul sezon! I-a pus pe masă un salariu de 16.000 de euro vedetei lui Gică Hagi

Dinamo București e gata să facă primul transfer fabulos pentru noul sezon! I-a pus pe masă un salariu de 16.000 de euro vedetei lui Gică Hagi

Gigi Grigorescu
Dinamo București e gata să facă primul transfer fabulos pentru noul sezon! I-a pus pe masă un salariu de 16.000 de euro vedetei lui Gică Hagi

Scăpată de la retrogradarea directă, Dinamo București se gândește, deja, la sezonul viitor, și vrea să aducă un jucător, căruia îi dă 16.000 de euro pe lună.

Dinamo are gânduri mari pentru sezonul viitor, dar îl privește cu optimism după ce a scăpat de retrogradarea directă, și a pus ochii pe vedeta lui Gică Hagi.

Dinamo îi oferă un salariu lunar de 16.000 de euro lui Tudor Băluță

Echipa antrenată de Zeljko Kopic va juca pe 20 mai prima manșă a barajului pentru rămânerea în Superligă, cu FK Csikszereda. Returul are loc după o săptămână, dar oficialii clubului sunt optimiști în ceea ce privește deznodământul.

Tocmai din acest motiv se gândesc la achizițiile pentru sezonul viitor, iar primul jucător căruia i s-a făcut o ofertă concretă este Tudor Băluță, de la Farul, căruia îi expiră contractul la finele acestui sezon.

Dinamo i-a propus un salariu lunar de 16.000 de euro, scrie PlaySport, dar jucătorul ezită să dea un răspuns până când va avea loc manșa a doua a barajului pentru rămânerea în Superligă. În plus, el este dorit și de Rapid, echipă cu obiective mult mai mari.

Băluță a jucat doar 12 meciuri în actualul sezon al Superligii

Mijlocașul Tudor Băluță a revenit la Farul în iulie 2022 și a fost un om de bază în echipa manageriată de Gheorghe Hagi. În respectivul sezon, în care gruparea de la malul mării a câștigat titlul, jucătorul a evoluat în 32 de meciuri de campionat, în care a marcat de șase ori și a oferit cinci pase decisive.

Altfel au stat lucrurile, însă, în actuala stagiune. I-a recidivat o accidentare mai veche, la adductori, motiv pentru care nu a mai jucat din etapa 16 a turului sezonului regulat. A fost operat la o clinică din Spania, spre sfârșitul lunii februarie, dar după ce a revenit, Hagi a preferat să se bazeze pe jucătorii la care va apela și în sezonul viitor.

Practic, ultimul meci oficial jucat de Băluță a fost pe 11 noiembrie, când Farul remiza pe teren propriu cu FC Hermannstaft, 1-1. A fost a 12-a partidă a mijlocașului în acest sezon, în care a marcat o singură dată, tot pe teren propriu, când Farul a remizat cu U Cluj (1-1), în runda a 13-a.

Dinamo joacă în barajul pentru Superligă cu FK Csikszereda

Dinamo va lupta pentru un loc în sezonul viitor al Superligii cu FK Csikszereda. Prima manșă a barajului are loc pe 20 mai, la București, de la ora 20:00, dar clubul alb-roșu nu a anunțat dacă meciul se va juca pe Arena Națională sau pe stadionul „Arcul de Triumf”.

În celălalt baraj, FC Botoșani, care a terminat play-out-ul pe locul 8, joacă, în deplasare, pe 17 mai, de la aceeași oră, cu CS Mioveni. Retururile vor avea loc o săptămână mai târziu, datele urmând a fi comunicate de FRF, după consultări cu posturile deținătoare de drepturi TV.

Parteneri
Mii de elevi și profesori intră într-o minivacanță înainte de finalul anului școlar
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedetele care au slăbit după ce și-au făcut operație de micșorare a stomacului. Au topit rapid kilogramele în plus și acum arată bombă
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
România tocmai a inaugurat o bucată de autostradă care se termină în câmp
Promotor.ro