Dinamo a pierdut, 1-2, un nou derby cu FCSB, al patrulea în acest sezon. Pe lângă rezultat, Zeljko Kopic are mari probleme de lot.
După ce Kennedy Boateng s-a accidentat la națională, Dennis Politic, Josue Homawoo, Andrei Mărginean au fost schimbați în repriza secundă, Astrit Selmani a fost comoționat și a ajuns la spital, iar Cătălin Cîrjan a plecat de la stadion cu glezna bandajată.
Dinamo este decimată după derby-ul cu FCSB. „Câinii” au ieșit cât se poate de prost din meciul contra rivalilor și sunt la a patra înfrângere în acest sezon în fața campioanei. Roș-albaștrii s-au impus de trei ori în campionat și o dată în Cupa României.
Pe lângă efectul tabelei, Zeljko Kopic are mari probleme de lot. Primul care a cedat a fost Dennis Politic, cel care a părăsit terenul, cu lacrimi în ochi, în minutul 55. Este a patra accidentare în decurs de un an a mijlocașului la același mușchi, situația devenind frustrantă pentru jucătorul convocat de Mircea Lucescu la echipa națională.
E a patra oară, același picior. Nu mai înțeleg nimic. Am fost la controale, la RMN, îmi fac prevenția, mănânc bine, mă hidratez, fac tot ce depinde de mine. Chiar nu înțeleg”, a transmis căpitanul „câinilor” la finalul meciului.
Anul trecut în martie, când a suferit prima accidentare la bicepsul femural, Politic a fost trimis în Serbia, la vraciul Marjana Kovacevic. Revenit la antrenamente, accidentarea a recidivat, iar Politic a stat departe de gazon mai multe săptămâni. De atunci acest coșmar se reperă pentru internaționalul roș-albilor.
Pentru Kopic, zona fundașului central reprezintă problema principală în vederea derby-ului cu Rapid, partidă programată duminică, de la ora 21.
Kenedy Boateng a fost primul care a căzut, după ce stoperul togolez s-a întors accidentat de la națională. O altă problemă la mușchi. Însă necazurile lui Kopic nu s-au oprit aici, iar în repriza secundă a derby-ului cu FCSB, Josue Homawoo și Andrei Mărginean, fundașii centrali folosiți, au cedat pe rând, la interval de câteva minute.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2FVerdictul-specialistului-Marius-Avram-despre-cea-mai-controversata-faza-din-Dinamo-FCSB-scaled-e1743361442661-1400x838.jpg)
SURSĂ Sportpictures
30.03.2025
Veteranul Răzvan Patriche – și el cu probleme în săptămâna premergătoare meciului cu FCSB, când s-a antrenat normal doar în ultimele două zile- a fost aruncat în luptă, în timp ce Josue Homawoo a fost scos după alte câteva minute.
Din nou, Kopic a refuzat să-l arunce în luptă pe Răzvan Pașcalău (20 de ani), fundaș central de meserie aflat pe bancă, apărător pentru care „câinii” au plătit 100.000 de euro lui Lecce în vara anului trecut. Chiar și în această ipostază, tehnicianul croat a preferat să improvizeze, l-a aruncat în luptă pe Luna și l-a tras pe Raul Opruț în poziția de stoper. Din acea zonă a venit și golul victoriei pentru FCSB.
Lovit la cap, Astrit Selmani a fost nevoit să meargă la spital după finalul partidei, în cazul său fiind vorba, cel mai probabil, de o comoție.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2F8032702-Mediafax_Foto-Alexandru_Dobre-1400x933.jpg)
Ultimul pe lista fotbaliștilor cu probleme este Cătălin Cîrjan. Reporterul ProSport l-a surprins pe decarul roș-albilor la finalul partidei, lângă autocar, în timp ce oferea autografe tinerilor fani dinamoviști. Mijlocașul central avea gamba piciorului drept bandajată, iar zilele următoare urmează să facă mai multe teste medicale pentru a ști exact despre ce este vorba și daca va putea fi folosit contra fostei sale echipe.

Cert este că fostul jucător de la Arsenal Londra și Rapid a acuzat, încă de săptămâna trecută, unele dureri la un tendon, a preferat să intre în derby-ul cu FCSB, partidă în care evoluția sa a fost ștearsă și, din câte se pare, starea sa s-a înrăutățit.