Dinamo București a obținut o nouă victorie importantă în Superliga României, de data aceasta în fața celor de la Csikszereda, scor 3-1, dar fotbaliștii lui Nuno Campos nu se gândesc la titlu, chiar dacă ocupă prima poziție a clasamentului.
Raul Opruț a anunțat care este obiectivul „câinilor” în acest sezon competițional și s-a arătat mulțumit de jocul pe care echipa lui îl prestează până în prezent.
Csikszereda Miercurea Ciuc și Dinamo București s-au întâlnit vineri, 11 septembrie 2026, în etapa a noua din Superliga României, într-o partidă încheiată cu victoria oaspeților, scor 1-3.
La finalul partidei de la Miercurea Ciuc, Raul Opruț a vorbit despre jocul prestat de echipa lui dar și despre obiectivul pe care Dinamo îl are în acest sezon competițional.
„Câinii” nu se gândesc la titlu, chiar dacă ocupă prima poziție a clasamentului, cu 20 de puncte acumulate în nouă meciuri disputate.
„Începutul nu a fost cum ne-am dorit, cum ne-am propus. Am luat gol foarte repede. Am început să controlăm jocul, am avut ocazii, am întors rezultatul, cred că puteam să mai înscriem unu sau două goluri. Ei nu prea au avut situații. Au avut două faze fixe la care au fost mai periculoși.
Ne bucurăm, era foarte important să obținem cele trei puncte, nu prea câștigasem în deplasare până acum.
Ne bucurăm să fim pe primul loc. Este ușor să ajungi acolo, e mai greu să te menții. Munca noastră începe să dea roade, ne bucurăm. Mai avem mult până departe, ca joc, ca exprimare. Vrem să nu mai luăm gol, este un obiectiv. Propunem un fotbal ofensiv, avem multe ocazii, marcăm multe goluri.
Cred că poziția din acest moment reflectă munca depusă, suntem cea mai bună echipă din campionat, suntem pe primul loc. Obiectivul nostru nu e câștigarea campionatului, locurile 1-3 sunt obiectivul nostru. Nu trebuie să punem presiune. Mai avem un meci până la pauză, în sfârșit jucăm pe Arena Națională. Sper să vină lumea să ne susțină, avem nevoie de suporteri pentru a câștiga cele trei puncte”, a declarat Raul Opruț, la DigiSport.
Dean Zanbergen, fotbalist transferat în această vară, a marcat primul gol pentru Dinamo București. Acesta s-a arătat încântat de această reușită și a precizat că dorește să își ajută echipa să acumuleze cât mai multe puncte în acest sezon competițional.
„Nu am început foarte bine meciul. După, ne-am descurcat mult mai bine. Sunt fericit pentru golul marcat, sper să marchez mai multe.
(Ce poți spune despre România, despre campionat?) Am început destul de intens, cu acel derby, cu FCSB. E o aventură nouă pentru mine. Sunt mândru că am reușit să înscriu primul meu gol aici. Încerc să îmi ajut echipa cât mai mult.
(Îți dă mai multă încredere?) Da, avem multe de îmbunătățit. Se pot întâmpla foarte multe lucruri interesante”, a declarat Dean Zandbergen, conform sursei menționate anterior.
Danny Armstrong a marcat din nou pentru Dinamo București și s-a arătat mulțumit de parcursul pe care Dinamo București îl are în noul sezon competițional.
„Startul nu a fost foarte bun, am primit gol. Am arătat personalitate, am înscris trei goluri în prima parte. Acum, mergem în etapa următoare, am luat punctele, e totul în regulă, am înscris de trei ori.
(Puteți spera la mai mult decât anul trecut?) Trebuie să o luăm meci cu meci. E foarte bun startul, trebuie să ne menținem acest ritm”, a declarat Danny Armstrong, la DigiSport.