Dinamo București a vrut să ia un fotbalist cedat de FCSB pentru o sumă pe care Gigi Becali nu a văzut-o decât în acte.
S-a aflat cum au decurs negocierile prin care Hakim Abdallah era cedat la gruparea roș-albastră.
Hermannstadt, club aflat în insolvență, nu a avut posibilitatea să plătească pentru transferurile lui Ianis Stoica și Nana Antwi. Astfel, echipa lui Marius Măldărășanu are o datorie neachitată către FCSB.
Deși Hermannstadt nu a plătit pentru cele două mutări, se pare că ar exista o înțelegere între sibieni și Gigi Becali.
Gruparea roș-albastră trebuie să primească 500.000 de euro, cumulat, din transferul definitiv al lui Stoica și împrumutul lui Antwi, care ar urma să revină în vară la FCSB. În această iarnă, Dinamo București a încercat să-l transfere pe șeptarul lui Hermannstadt.
„Câinii” i-au propus echipei din Sibiu să preia inclusiv datoria de 500.000 de euro către FCSB, o tranzacție în care ar fi fost implicat și Hakim Abdallah. Atacantul malgaș a fost aproape de transferul la gruparea roș-albastră, însă negocierile au picat.
„Este o situație puțin mai complicată. E vorba despre restituirea unor sume de bani către FCSB. Ne gândeam să gestionăm noi acele datorii către FCSB și să păstrăm și un procent pentru Hermannstadt. Eram dispuși să dăm și un jucător la schimb.
Era și varianta ca Abdallah să meargă la FCSB, dar discuțiile s-au oprit când am văzut suma de transfer cerută de Hermannstadt”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, la începutul anului, pentru Fanatik.
Sibienii au cerut o sumă prea mare pentru Ianis Stoica, 1,5 milioane de euro, iar astfel negocierile cu Dinamo au picat.
În acest moment, AFC Hermannstadt nu are nicio datorie financiară scadentă față de FCSB. În prezent, noi am refuzat o ofertă de 1.000.000 euro pentru Ianis Stoica, fotbalist care a fost, este și va rămâne 100% al nostru. Mai precis, în momentul de față, Ianis nu mai are nicio legătură cu FCSB. Așa că îi recomandăm domnului administrator special (n.r. – Andrei Nicolescu) să gestioneze datoriile clubului pe care îl reprezintă, nu cele pe care crede domnia sa că le are clubul nostru. Totodată, avem rugămintea directă și civilizată către dumnealui să nu mai contacteze fotbaliști aflați sub contract cu FCH”, a transmis clubul Hermannstadt, potrivit GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER