Dinamo a prezentat oficial primul transfer al iernii și i-a scandalizat pe suporteri: „Ce e asta, fraților?”

Dinamo a prezentat oficial primul transfer al iernii și i-a scandalizat pe suporteri: „Ce e asta, fraților?”
  • Publicat:

Dinamo a prezentat oficial primul transfer al iernii în cursul zilei de miercuri, dar momentul care ar fi trebuit să genereze o oarecare euforie printre suporterii „câinilor roșii”, dată fiind situația sportivă în care se află echipa alb-roșie în prezent, s-a transformat într-o oarecare măsură într-unul de stupoare.

Marea problemă a fost reprezentată de faptul că dinamoviștii au făcut anunțul oficial pe pagina de Facebook a clubului într-un mod destul de sec, fapt ce i-a iritat pe unii dintre fani.

Bine ai venit, Darko Velkovski!”, au fost singurele cuvinte transmise de către cei de la Dinamo în momentul în care au anunțat legitimarea fundașului central nord-macedonean în vârstă de 28 de ani.

Ce i-a scandalizat pe fanii lui Dinamo în momentul în care clubul a anunțat oficial primul transfer al iernii

Acest aspect a fost semnalat imediat de către unii dintre simpatizanții clubului din „Ștefan cel Mare”, care au reacționat destul de dur.

Ce e asta, fraților? Nici măcar o prezentare?, a transmis unul dintre fani în secțiunea de comentarii.

De asemenea, și alți dinamoviști au atras atenția asupra acestei chestiuni și au postat comentarii de genul: „Facem noi prezentarea dacă e…”, „Ce prezentare de club mic”, „Fostul jucător al lui…, A mai jucat la…, În vârstă de… Cam așa se face prezentarea la un club ce se pretinde profesionist” sau „Am căutat eu pe Google detalii. E ok!”. 

În mod evident, supărarea suporterilor lui Dinamo este legată de faptul că, de obicei, în momentul în care prezintă un nou transfer, cluburile profesioniste îi fac jucătorului respectiv o scurtă caracterizare și eventual prezintă și primele declarații date de el din noua postură. Ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz, nici la circa 25 de minute după momentul în care a fost făcută postarea respectivă.

La scurt timp, situația a fost remediată

Ulterior, la aproape jumătate de oră după momentul inițial, oamenii care administrează pagina oficială de Facebook a celor de la Dinamo au revenit și au postat un text ceva mai amplu despre Darko Velkovski. 

„Bine ai venit, Darko Velkovski!

Fundașul central Darko Velkovski, 28 de ani, este noul jucător al clubului nostru.
Internațional al Macedoniei de Nord, Velkovki a mai evoluat în carieră pentru Rabotnicki, Vardar, Rijeka și Al-Ettifaq.

Velkovski are 48 de selecții pentru naționala Macedoniei de Nord, pentru care a încris trei goluri și a evoluat în toate cele trei partide disputate la Euro 2020.

Velkovski se va alătura lotului pregătit de Željko Kopić în cantonamentul din Antalya”, a fost mesajul final transmis de Dinamo pe Facebook.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
E total obligatoriu privind banii de pensii. Anunț de la Guvern azi, 30 aprilie: Nu se...
E total obligatoriu privind banii de pensii. Anunț de la Guvern azi, 30 aprilie: Nu se...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!