Antonio Bordușanu a ieșit accidentat din teren în ultima etapă de Superliga și ar putea necesita o intervenție chirurgicală, urmând să lipsească timp de patru luni.
Dinamo se confruntă cu probleme de efectiv, Bordușanu fiind acum printre cei șase jucători cu probleme medicale, alături de Cristian Licsandru, Maxime Sivis, Cristian Mihai, Alexandru Musi și Danny Armstrong
Dinamo a învins Oțelul Galați (1-0), în etapa 18 din Superliga, dar Antonio Bordușanu a ieșit accidentat în minutul 89, fiind înlocuit de Adrian Mazilu, aflat la debut.
Andrei Nicolescu, președinte la Dinamo București, a spus că Bordușanu are un umăr dislocat și, în caz de intervenție chirurgicală, va lipsi patru luni.
„Din păcate, pentru Borduşanu este complicat. I-a sărit umărul şi dacă va trebui să treacă prin aceeaşi operaţie pe care a făcut-o şi ăsta micu (n.r. – Casian Soare), este complicat.
Casian a ieşit din circuit în iulie şi abia acum, în decembrie, se reintegrează în echipă. Deci, sunt patru luni pe care le va pierde probabil şi Borduşanu”, a declarat Andrei Nicolescu, la Fanatik.
Bordușanu a jucat doar 4 meciuri pentru Dinamo de când a început perioada competițională: trei partide în Superliga – cu FC Hermannstadt (4 minute), FC Botoșani (8 minute) și Oțelul Galați (30 de minute), iar în Cupa României a fost titular în disputa cu CS Dinamo.
Accidentare suferită de Antonio Bordușanu reprezintă o nouă provocare în cariera sa de fotbalist, având în vedere istoricul său medical: ruptură ligament încrucișat: octombrie 2022 – mai 2023 (192 de zile), accidentare coapsă: septembrie – noiembrie 2024 (45 de zile), ruptură musculară: iulie – august 2025 (51 de zile).
Următoarea etapă din Superliga le aduce față în față pe FCSB și Dinamo, însă Andrei Nicolescu nu are vești bune în legătură cu Danny Armstrong, fotbalist care a marcat un hat-trick în victoria din tur.
„Armstorng cred că 100% nu va juca cu FCSB. O să vedem după RMN dacă mai joacă în 2025. Fiind o problemă musculară, e clar că trebuie să așteptăm puțin.
La Musi e, de asemenea, o situație foarte proastă. El e out sigur 4-6 săptămâni. Din păcate va lipsi mult, dar nu avem ce să facem”, a mai spus Andrei Nicolescu, pentru sursa enunțată mai sus.