Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Deplorabil! S-a ales praful de cariera atacantului care a jucat la FCSB și la Rapid București

Deplorabil! S-a ales praful de cariera atacantului care a jucat la FCSB și la Rapid București

Deplorabil! S-a ales praful de cariera atacantului care a jucat la FCSB și la Rapid București
Foto: Sport Pictures

Cariera unui fost jucător de la FCSB și Rapid București a luat-o pe o pantă descendentă și a ajuns să evolueze la o formație care se luptă să evite retrogradarea în Bulgaria.

Juvhel Tsoumou este un atacant din Congo, care a evoluat la nu mai puțin de 4 echipe din România. După plecarea din Superliga s-a ales praful de cariera jucătorului pe care Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB după doar șase luni.

Juvhel Tsoumou a semnat cu Hebar Pazardzhik

Internaționalul congolez a semnat recent cu ultima clasată din campionatul Bulgariei, Hebar Pazardzhik. A debutat în acest weekend într-un meci pierdut drastic în fața celor de la Levski Sofia, 0-4. Tsoumou a rămas liber de contract după un an petrecut în Thailanda, la Police Tero FC, formație cu care a semnat după despărțirea de Rapid București.

Aventura congolezului în România  a început în 2018, atunci când a semnat cu FC Hermannstadt, echipă la care a avut cifre mai bune decât la orice altă echipă din campionatul intern. După 45 de meciuri și 10 reușite, a semnat cu FCSB, dar nu a rezistat decât câteva luni, timp în care a jucat 3 meciuri și a marcat 1 gol.

Fotbalistul a fost lovit și de ghinion în perioada de probă petrecută la FCSB. Într-un meci la reprezentativa din Congo, atacantul a suferit o accidentare gravă, care l-a ținut departe de teren o bună perioadă de timp.

„În ultimele săptămâni, cam de acum o lună, am avut o accidentare de la un meci internaţional, când am jucat în Congo împotriva celor din Guineea Bissau. Mi-a luat cam patru săptămâni să îmi revin şi nu m-am putut antrena. Două săptămâni nu am putut vorbi.

 

Sunt foarte fericit că Dumnezeu mi-a dat o a doua şansă. După accident, mi-a fost foarte greu să revin. Mi-au spus că riscam să îmi pierd viaţa. De aceea nu îmi fac nicio grijă în privinţa acestei situaţii, cea a contractului sau altceva de genul. Eu sunt foarte fericit că sunt sănătos”, declara jucătorul la finalul anului 2019.

După un an petrecut în China, la Liaoning Tieren, congolezul a revenit în Liga 1 la Farul Constanța, dar nici sub comanda lui Gică Hagi nu a impresionat și după 18 meciuri și 4 reușite în campionat, a plecat în Maroc.

În 2023, giuleștenii au făcut o mutare surprinzătoare, dar Tsoumou nu s-a impus în primul 11 și după doar 4 apariții în tricoul alb-vișiniu a părăsit România.

  • A strâns 3 selecții pentru naționala din Congo.
  • A făcut parte din lotul de tineret al Germaniei U18 și U19.
  • A câștigat Cupa României, sezonul 2019-2020, alături de FCSB.