Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Denis Alibec, propus pentru un transfer de senzație la Rapid şi Universitatea Craiova

Denis Alibec, propus pentru un transfer de senzație la Rapid şi Universitatea Craiova

Denis Alibec, propus pentru un transfer de senzație la Rapid şi Universitatea Craiova
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Denis Alibec (34 de ani), atacant care în sezonul 2024 – 2025 a contribuit cu 7 goluri și 8 pase decisive pentru Farul Constanța, a fost propus cât se poate de direct pentru un transfer de senzație la Rapid şi Universitatea Craiova.

Contractul lui Alibec cu clubul lui Gică Hagi (60) expiră la data de 30 iunie 2025, astfel că va putea fi transferat din postura de jucător liber.

Raul Rusescu e convins că Denis Alibec va rupe norma la Rapid București sau Universitatea Craiova

La cei 34 de ani ai săi, Denis Alibec continuă să fie un atacant ofertant pentru Superliga României, iar la finalul sezonului 2024 – 2025, cluburile de top din play-off vor putea intra în cursa pentru semnătura lui.

Înțelegerea lui Alibec cu Farul Constanța va ajunge la final, astfel că fotbalistul poate negocia liber încă din acest moment.

Așa cum Ciprian Marica a dezvăluit, Gică Hagi a demarat deja negocierile cu Denis Alibec pentru prelungirea înțelegerii, însă până la ora redactării acestui articol, nu se știe dacă s-a ajuns la vreo înțelegere.

În același timp, Sorin Cârțu a mărturisit public că și l-ar dori pe Denis Alibec la Universitatea Craiova pentru sezonul 2025 – 2026.

Oltenii sunt de mai mult timp în căutarea unui atacant de gura porții, iar Alibec ar putea reprezenta varianta ideală.

De această opinie este și Raul Rusescu, fost atacant la FCSB, cu 59 de goluri marcate în 147 de meciuri, care nu s-a sfiit să îl recomande pe Denis Alibec atât pentru Universitatea Craiova, cât și pentru Rapid București:

Alibec e singurul atacant român foarte bun pe care îl poate lua Rapidul. Și cred că îl pot folosi încă 3 sezoane. El e o variantă și pentru Universitatea Craiova. În schimb, am dubii dacă i-ar fi bine la FCSB sau la CFR Cluj, acolo e greu. Dar este un atacant pe care Rapid și Craiova ar trebui să-l ia în considerare”, a declarat Raul Rusescu, citat de Gsp.ro.

Denis Alibec, singurul care se poate bate de la egal la egal cu Bîrligea și Munteanu

Raul Rusescu a continuat să facă lobby pentru fotbalistul Farului și a spus că pretendentele la titlu care vor să se lupte cu FCSB și CFR Cluj în sezonul 2025 – 2026 trebuie să apeleze la un atacant de calibrul lui Alibec:

Denis Alibec este singurul atacant român pe care îl poți lua dacă vrei să câștigi campionatul și să joci în cupele europene. E singurul jucător care le poate face concurență lui Daniel Bîrligea și Louis Munteanu. De Denis Drăguș nu se pot atinge, pentru că nu îi va plăti nimeni din România două milioane salariu. El nu va renunța la contractul său”, a completat Raul Rusescu, potrivit sursei citate.

Denis Alibec continuă să fie atractiv și pentru echipa națională, fiind convocat la ultimele acțiuni ale „tricolorilor”. Pentru prima reprezentativă, atacantul a contribuit cu 6 goluri într-un total de 43 de apariții.

Parteneri
Bucureștenii, triștii planetei? Motivul pentru care Capitala e la coada unui top global
Mediafax
Meteorologii Accuweather anunță 9 zile consecutive de furtuni electrice in România. Care sunt orașele afectate
Cancan.ro
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. "Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris"
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu la 39 de ani, după ce a renunțat la televiziune. „Nu vreau să fiu doar omul care iubește muzica”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Un model legendar ar putea fi readus la viață de Ford. Un sedan cu patru uși, foarte probabil cu motor electric
Promotor.ro