Denis Alibec a prins aripi după U Cluj – Farul Constanța 1-1: „Dacă facem asta, ne batem la play-off!”

Gigi Grigorescu
Denis Alibec a prins aripi după U Cluj – Farul Constanța 1-1: „Dacă facem asta, ne batem la play-off!”
Foto: SPORT PICTURES

U Cluj – Farul Constanța s-a încheiat 1-1, iar la finalul confruntării Denis Alibec și-a exprimat convingerea că echipa lui Gică Hagi se poate bate la play-off.

Formația gazdă a deschis scorul în minutul 4, prin Vladislav Blănuță, iar Farul a egalat după șutul excelent al lui Denis Alibec, din minutul 27.

Alibec este convins că echipa lui Gică Hagi se bate la play-off dacă va juca în continuare la fel ca în U Cluj – Farul Constanța 1-1

La finalul confruntării de pe Cluj Arena, Denis Alibec și-a exprimat regretul că Farul nu a câștigat, mai ales că el a avut o ocazie imensă, singur cu portarul, și a spus de unde-și ia energie ca să țină pasul cu puștii de la echipa manageriată de Gică Hagi.

„Am arătat bine în această seară. Am avut șansele noastre, chiar eu singur cu portarul. Dacă înscriam, era gata meciul. E bun și un punct, am jucat cu liderul, cred că am fost la nivelul lor.

Mă bucur pentru colegii mai tineri, mai ales pentru Banu. Chiar dacă mai greșesc, este în regulă. Ei îmi dau putere, sunt rapizi și se vede, mă fac și pe mine să alerg mai tare.

Suntem cam jos în clasament, dar cred că ultimele două meciuri am jucat bine. Dacă menținem ritmul ăsta, ne batem la play-off.

Sper să marchez în continuare, chiar dacă în următorul meci sunt suspendat. Nu cred că era de galben”, a transmis, la finalul partidei de la Cluj-Napoca, internaționalul român Denis Alibec, la PrimaSport.

„Puteam intra cu 2-1 la pauză. Per total, este un rezultat echitabil. U Cluj este echipa de pe primul loc, aflată în formă, dar ne doream cele 3 puncte.

Toate echipele își doresc să câștige, mai ales noi, că suntem în subsolul clasamentului. Trebuie să fim mai clari la finalizare. Cu ambiția și voința pe care le avem putem câștiga.

Sunt mulțumit de jocul din prima repriză, am avut ocazii, am combinat. Așa trebuia să jucăm tot meciul, dacă vrem să ne creăm mai multe ocazii și să marcăm”, a transmis, la rândul lui, Ionuț Vînă.

În urma acestui rezultat, Farul Constanța este pe locul 12, cu 17 pșuncte și un golaveraj foarte slab, 16 goluri marcate și 23 primite. Echipa manageriată de Gică Hagi poate fi depășită de Unirea Slobozia, dacă se impune pe teren propriu în fața celor de la FC Botoșani. Partida are loc luni, 4 noiembrie, de la ora 18:00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania