Laurențiu Reghecampf a debutat cu o victorie pe banca celor de la FCSB, scor 1-0, în fața celor de la Oțelul Galați, iar o decizie pe care tehnicianul a luat-o înaintea partidei a surprins pe toată lumea.
Narcis Răducan s-a arătat uimit de faptul că tehnicianul a ales să îi dea banderola de căpitan lui Karlo Muhar, fotbalist care a ajuns la formația „roș-albastră” în urmă cu aproximativ o lună de zile.
FCSB și Oțelul Galați s-au întâlnit sâmbătă, 10 octombrie 2026, în etapa a 11-a din Superliga României, într-o partidă pe care gazdele au câștigat-o la limită, scor 1-0.
Acest meci a reprezentat și debutul lui Laurențiu Reghecampf în al treilea mandat pe banca tehnică a celor de la FCSB. Înainte de meci, experimentatul antrenor a surprins pe toată lumea cu decizia pe care a luat-o.
„Reghe” a pus banderola de căpitan pe brațul lui Karlo Muhar, fotbalist care a ajuns la echipa patronată de Gigi Becali în urmă cu aproximativ o lună de zile.
Această decizia l-a luat prin surprindere și pe Narcis Răducan, cel care a precizat că un astfel de lucru „se întâmplă rar în fotbalul mondial”. Totodată, fostul director sportiv al celor de la FCSB a declarat că fotbalistul croat „nu a jucat rău”.
„Legat de primul 11, în continuare văd mulți străini și căpitanul echipei a venit în urmă cu o lună, ceea ce se întâmplă rar în fotbalul mondial. Nu a jucat rău (n.r. Muhar), dar mă refer ca și principiu”, a spus Narcis Răducan, la Digi Sport.
Narcis Răducan a precizat că Laurențiu Reghecampf a reușit deja să își pună amprenta asupra jocului prestat de FCSB și a punctat că „roș-albaștrii” încearcă să presteze un fotbal mai ofensiv.
„Apreciez și eu dinamica echipei, se vede că au primit energie în ultimele zile. Există o impresie clară că se dorește mult jocul ofensiv, dar atacul este haotic”, a mai spus Narcis Răducan, conform sursei menționate anterior.