Jayson Papeau a revenit pe stadionul care i-a fost „casă” timp de doi ani dar nu s-a putut bucura atunci când fanii giuleșteni i-au scandat numele.
Rapid nu a avut deloc milă de Unirea Slobozia și a câștigat fără drept de apel în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii. Elevii lui Costel Gâlcă au controlat meciul timp de 90 de minute și se mențin în fruntea clasamentului, alături de FC Botoșani. Fanii giuleșteni nu l-au uitat pe Papeau și l-au aplaudat când și-a făcut apariția pe gazon. Fotbalistul nu s-a putut bucura deoarece nu ar fi fost corect față de actualii săi colegi.
Fostul fotbalist al Rapidului s-a transferat în această iarnă la Unirea Slobozia. La al doilea meci al său în tricoul ialomițenilor, Papeau a revenit în Giulești, de această dată ca adversar. Nu a avut parte de o primire ostilă, ci din contră. Chiar de la coborârea din autocar, fanii l-au întâmpinat cu aplauze, iar pe stadion i-a fost scandat numele. Francezul a vorbit la superlativ despre fanii fostei sale echipe, dar nu s-a putut bucura deoarece a considerat că ar fi fost lipsă de respect față de colegii săi.
„Nu mă simt bine, atunci când pierzi n-ai cum să te simți altfel. Dar se întâmplă. A fost bine să revin aici, am mult respect pentru fani, dar și pentru Unirea, așa că nu pot fi prea fericit, pentru că ar fi lipsă de respect față de echipa mea. Nu pot fi fericit, pentru că am pierdut. Pentru mine, Rapid e una dintre cele mai bune echipe din campionat, nu am ce să spun de rău despre echipa asta. A fost incredibil. A știut cum să joace, cum să se miște pe teren. Meciul următor va fi diferit”, a declarat Papeau, potrivit Digisport.
Rapid a început în forță meciul și Petrila a deblocat tabela în minutul 7. Rareș Pop a majorat diferența în minutul 36, iar până la pauză Manea a dus scorul al 3-0. În partea secundă, Alex Dobre a mai marcat pentru gazde, în timp ce Espinosa a înscris golul de onoare al oaspeților, în prelungiri.
Unirea Slobozia a suferit a treia înfrângere consecutivă, în timp ce giuleștenii au egalat liderul FC Botoșani, în fruntea clasamentului.