De ce l-a ales Gigi Becali pe Mirel Rădoi: „E ceva înfiorător”

Sonia Baciu
De ce l-a ales Gigi Becali pe Mirel Rădoi: „E ceva înfiorător”
FOTO: ProSport

Florin Prunea, fost internațional, a vorbit deschis despre decizia lui Gigi Becali de a-l alege pe Mirel Rădoi ca noul antrenor al FCSB, după demisia lui Elias Charalambous, care a pus capăt unui mandat de aproape trei ani. În opinia sa, numirea lui Rădoi, care a mai fost pe banca tehnică a FCSB în 2015, i-a luat pe mulți prin surprindere, dar situația echipei necesita o măsură de criză.

Charalambous și-a anunțat demisia după eșecul cu U Cluj, scor 1-3, în urma căruia poziția FCSB în clasament a fost „bătută în cuie”. De pe locul 7, FCSB joacă, în play-out, în premieră în istoria clubului.

Motivul pentru care Gigi Becali l-a ales pe Mirel Rădoi ca antrenor al FCSB

Florin Prunea a găsit motivul pentru care Gigi Becali l-a ales pe Mirel Rădoi ca antrenor al FCSB, în condițiile în care acesta a mai fost pe banca tehnică în urmă cu mai bine de un deceniu și nu a plecat în cei mai buni termeni.

„Gigi Becali a ajuns la disperare cu mutarea asta! Și pentru mine este o surpriză mare. Echipa arată rău, din toate punctele de vedere. Nu numai că nu joacă, dar este căzută din punct de vedere fizic, în momentul de față. Era nevoie de o schimbare acolo.

Gigi Becali nu a avut de ales, pentru că nu a mai avut nicio variantă. Ce variante să mai aibă? Era foarte greu să vină cineva acum, în asemenea condiții. Era prea mare debandada acolo. Era ceva înfiorător! În play-out lupta este crâncenă și veți vedea că FCSB va avea probleme la unele meciuri”, a declarat Florin Prunea, la Digi Sport.

  • După experiența de câteva luni la FCSB, din 2015, Mirel Rădoi a ajuns la echipa națională de tineret a României (U21), întâi ca director sportiv, apoi ca antrenor, iar în 2021 a preluat banca tehnică a echipei de seniori, timp de doi ani. A mai antrenat Universitatea Craiova, în două mandate, Al-Tai (Arabia Saudită), Al-Bataeh și Al-Jazira (ambele din Emiratele Arabe Unite).

FCSB – Metaloglobus, primul meci al FCSB cu Rădoi ca antrenor

Play-out-ul debutează la finalul acestei săptămâni, iar FCSB joacă, pe teren propriu, cu Metaloglobus. Partida este programată la 13 martie, de la ora 21:00.

Următoarele meciuri pe care FCSB le va juca pe teren propriu sunt: cu UTA (etapa 2), Oțelul (etapa 4), Petrolul (etapa 6) și Unirea Slobozia (etapa 8).

Mirel Rădoi a ajuns în această dimineață la baza din Berceni și a fost primit ca un erou de fanii lui FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]