David Matei (20 de ani) rămâne unul dintre cei mai urmăriți tineri fotbaliști ai Universității Craiova, mai ales după ce a pus umărul la câștigarea celor trei trofee. Formația din Bănie a cucerit titlul în Superligă, Cupa României și Supercupa României.
Mijlocașul a făcut un salt important în ultimul an, iar debutul la echipa națională a României, în luna iunie, a alimentat și mai mult discuțiile despre un posibil transfer în străinătate.
Rareș Pop, impresarul lui David Matei, a vorbit despre viitorul fotbalistului și a transmis că există un plan clar. Agentul a explicat că jucătorul rămâne concentrat pe Universitatea Craiova, dar a admis că, în cazul unei oferte bune pentru toate părțile, situația ar putea fi analizată.
„Planul este destul de clar. Este bine structurat și stabilit. Ne așteptam și la momentul acesta. Într-adevăr, a jucat mai puțin în cupele europene, dar eu nu cred că o să rămână așa. O să demonstreze și acolo, am mare încredere în el.
Planul este să joace fiecare meci cât mai bine, să avem un progres în ceea ce privește partea sportivă și sigur, automat îi va crește și cota când va fi cazul.
Dacă va veni o ofertă care să mulțumească atât partea clubului cât și jucătorul, cu siguranță ne vom gândi la momentul respectiv, dar suntem 100% focusați pe Universitatea Craiova și pe obiectivele curente”, a declarat Rareș Pop, la DigiSport.
Creșterea lui David Matei este vizibilă și în cifre. Universitatea Craiova a plătit pentru el doar 75.000 de euro în urmă cu un an, iar acum mijlocașul este cotat la 1,7 milioane de euro.
Înainte să ajungă în Bănie, David Matei bifase 55 de meciuri pentru Steaua. La Craiova, a adunat deja 39 de partide, a marcat 5 goluri și a oferit două pase decisive.
După apariția unor zvonuri precum că David Matei este „în vizorul” unor companii cu multe milioane de euro disponibile, agentul a menționat că nu există nicio ofertă în acest moment.
„Consider că atribuirea în spațiul public a unor presupuse valori de transfer sau lansarea unor scenarii privind viitorul unui jucător, în lipsa unor informații confirmate, nu aduce niciun beneficiu. Dimpotrivă, astfel de speculații pot crea confuzii, pot afecta imaginea jucătorului și pot influența în mod nejustificat percepția asupra situației sale.
David Matei este concentrat exclusiv asupra performanței sportive și asupra obiectivelor pe care le are alături de clubul său. În momentul în care vor exista informații oficiale privind viitorul său, acestea vor fi comunicate la momentul oportun”, a mai transmis impresarul.