Fostul fotbalist Dănuț Lupu l-a criticat în termeni duri pe Cătălin Cîrjan, actualul căpitan al lui Dinamo București. În ultima vreme, mijlocașul cu valențe ofensive s-a stins, nereușind să mai pună în scenă prestațiile din prima parte a sezonului 2025-2026.
În ciuda acestui aspect, ținând cont de faptul că jucătorul are doar 23 de ani, dar și de dedicarea afișată de el, conducerea „câinilor roșii” are încredere că „perla” lui Zeljko Kopic va reveni la forma din trecut.
Cătălin Cîrjan a ratat o lovitură de la 11 metri în ultima partidă disputată de către bucureșteni în sezonul regulat, contra lui CFR Cluj. Dinamo a pierdut în Gruia, scor 0-2, însă ar fi putut spera la o revenire, dacă mijlocașul ar fi transformat acel penalty în minutele de final.
Dănuț Lupu nu este deloc impresionat de jocul căpitanului „haitei” și consideră că ar fi bine ca acesta să nu mai vorbească atât de mult.
În plus, fostul fotbalist din „Ștefan cel Mare” a subliniat următorul lucru: Cătălin Cîrjan nu joacă așa cum ar trebui, având în vedere postul său. Lupu e convins că ar putea face față cu brio situației în locul elevului lui Kopic, dacă ar avea cu 15 kilograme în minus.
„Acum șase luni, când i-am zis să joace fotbal, să vorbească mai puțin, m-a certat Andrei (n.r. – Nicolescu). Oricum, cred că sunt singurul om declarat dinamovist care e înjurat etapă de etapă. Ei nu înțeleg un lucru: eu vreau binele lui Dinamo. Dacă spun că nu joacă Cîrjan, nu joacă. Și ieri (n.r. – 9 martie 2026), la un moment dat, zici că juca fundaș central. Eu sunt de acord că a jucat toată echipa slab, dar vorbim de Cîrjan, pe care toată lumea îl ridică în slăvi. Vai, fără Cîrjan nu putem să jucăm. Dar Cîrjan când joacă?
El trebuie să înțeleagă ceva. Calitățile pe care le are trebuie să le facă în ultimii 30 de metri. El vine și ia mingea de la fundași. De ce? Ca să nu dispară din joc. Că acolo, în față, e greu. Dacă slăbesc 15 kilograme, și eu joc cum joacă Cîrjan”, a avut de spus Dănuț Lupu, pentru Fanatik.
După eșecul de la Cluj-Napoca, Cătălin Cîrjan, evaluat de platforma Transfermarkt la 2.500.000 de euro, s-a prezentat la microfon.
Printre altele, „câinele” a mărturisit că această perioadă este cea mai dificilă de la sosirea sa la Dinamo. Cîrjan s-a arătat conștient de faptul că redresarea nu poate veni decât din vestiar și a lansat un apel categoric în spațiul public.
„E foarte greu să îmi găsesc cuvintele. E cea mai grea perioadă de când sunt la Dinamo. Doar noi putem să reparăm situația.
Nu știu ce ne lipsește. Trebuie să discutăm și să arătăm mai bine, pentru că începe play-off-ul. Trebuie să ne trezim și să realizăm că avem o șansă mare să ne batem sus. Trebuie să intrăm pe teren și să încercăm să câștigăm. Trebuie să începem bine play-off-ul.
Fanii sunt alături de noi mereu, și la bine, și la greu. Le mulțumim și trebuie să arătăm asta pe teren”, a afirmat Cătălin Cîrjan, la Digi Sport.