Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Răsturnare de situație! Daniel Pancu a anunțat primele două transferuri de la CFR Cluj: „Ce condiții să-mi mai facă?”

Răsturnare de situație! Daniel Pancu a anunțat primele două transferuri de la CFR Cluj: „Ce condiții să-mi mai facă?”

Răsturnare de situație! Daniel Pancu a anunțat primele două transferuri de la CFR Cluj: „Ce condiții să-mi mai facă?”
Daniel Pancu despre situatia de la CFR. FOTO Sport Pictures

Daniel Pancu s-a arătat nemulțumit de faptul că CFR Cluj se va despărți de doi jucători importanți.

În ultima vreme, s-a vehiculat că Daniel Pancu ar urma să semneze cu Rapid. Postul de antrenor s-a eliberat deja, după plecarea lui Costel Gâlcă. Contractul lui „Pancone” cu CFR s-a prelungit automat după calificarea echipei în preliminariile Conference League, dar e nemulțumit de faptul că Nelu Varga nu îi va îndeplini cerințele.

Daniel Pancu rămâne fără doi titulari: „Am dreptul să merg unde dispun de condiții”

CFR era într-o situație extrem de dificilă la venirea lui Pancu. Tehnicianul a reușit să resusciteze echipa și a adus-o pe locul 3 când nimeni nu se mai aștepta. Totuși, încă de câteva săptămâni are dispute de la distanță cu Nelu Varga.

Patronul s-a arătat deranjat de o eventuală plecare a antrenorului și l-a criticat dur. Daniel Pancu (48 de ani) a dezvăluit că a impus anumite condiții să continue la CFR, dar se pare că Varga a trecut repede cu vederea și îl va lăsa fără doi titulari la final de sezon.

„Vor pleca jucători. Echipa arată foarte bine acum, pe final. Sigur vor pleca. Unul e deja plecat. Al doilea pleacă după meciul ăsta (n.r. cu FC Argeș). Sunt titulari amândoi, pleacă liberi.

Am vorbit de două ori cu Marian Copilu. Mi-a spus să rămân. Dar și eu le spun că am dreptul să merg într-un loc în care să dispun de condiții. Deja pleacă doi jucători. Ce condiții să-mi mai facă?”, a declarat Daniel Pancu, la Digi Sport.

Nelu Varga și-a jignit propriul antrenor: „E un nesimțit”

Patronul clujenilor a avut o reacție deplasată când a auzit că Pancu ar fi ajuns la o înțelegere cu Rapid.

„Față-n față cu mine mi-a garantat de 200 de ori că nu pleacă, că el vrea să rămână și m-am supărat după ultima lui declarație. Dacă așa stă problema, stai liniștit că avem șapte antrenori la coadă, nu stăm noi după tine.

E un nesimțit! După ce ți-am dat putere și condiții și zici că vrei nu știu ce…Cu condițiile astea s-au câștigat campionate, nu cu altele”, a declarat Ioan Varga, pentru Monitorul de Cluj.

La scurt timp, i-a prezentat, public, scuze antrenorului și a anunțat că ar fi dispus să îi îndeplinească cerințele pentru a continua la CFR.

„Sunt foarte mulțumit din punctul ăsta de vedere și îmi cer scuze public. Din cauza speculațiilor, care au fost prin presă, eu fiind departe, primeam mesaje doar prin presă.

Nu eram actualizat cu toate informațiile și pe calea asta vreau să-mi cer scuze de la Daniel, pentru că eu știu ce am vorbit cu el și el mi-a promis un lucru. Iar eu încerc să mă țin de cuvânt față de ceea ce i-am promis.”, a reacționat Varga, potrivit DigiSport.

  • 50.000 de euro e clauza de reziliere pe care trebuie să o plătească Rapid sau Pancu să revină în Giulești.
  • În 26 de meciuri a reușit 17 victorii,  5 egaluri și 4 înfrângeri.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]