Daniel Pancu, impresionat de tot ce se întâmplă la Rapid, inclusiv de deschiderea unui fan shop. „Și-a recăpătat respectul adversarilor acum!” Când crede că giuleștenii vor câștiga titlul | VIDEO

Daniel Pancu, fostul mare jucător și antrenor din Giulești, recunoaște că este impresionat de tot ce se întâmplă la Rapid în sezonul 2022 – 2023.

Oficialii Rapidului au deschis un fan shop pentru suporterii din Giulești, iar la inaugurare a participat și Daniel Pancu.

Fostul mare fotbalist din Giulești a vorbit despre ideea giuelștenilor de a-și deschide un fan shop, iar acesta susține că toate acțiunile rapidiștilor fac ca echipa să arate ca una de nivel înalt din Europa.

Daniel Pancu, impresionat de tot ce se întâmplă la Rapid

Totodată, Daniel Pancu a dezvăluit că speră ca în fan shop-ul Rapidului să fie vândut și tricoul de campioni la finalul sezonului 2022 – 2023.

„E un lucru normal în străinătate (n.r. ca echipele să aibă fan shop-uri). Rapid e un club care aspiră să fie la nivel înalt în Europa. Lucrurile merg bine de o perioadă, de vreo 2 ani, sper să urmeze același curs și să redevină forța care a fost. În România nu am vizitat alte fan shop-uri, dar e un lucru normal pentru Europa.

Plăteam în jur de 200 de milioane pe an pentru tricourile aruncate în tribună. Comandam multe, iar acum mai au un tricou cu Beșiktaș și unul cu Rapid de când a jucat ultima dată în Liga 1. Este semnat de jucători și de Bergodi. Îl am în pod și nu am cum să îl dau pe ăla niciodată, măcar să am ceva cu ADN-ul meu”, a spus Daniel Pancu.

Daniel Pancu:, mesaj pentru suporteri: „Este un proces care durează!”

„Rapid are de recâștigat multe lucruri, dar astea nu se fac peste noapte. Să nu uităm că a dispărut ani buni din prim planul fotbalului românesc. Rapid a avut 13 cupe în palmares și nu a fost ușor nici anul trecut. Este un proces care durează, suporterii trebuie să înțeleagă asta. Rapid are parte de oamenii potriviți alături. (Când crezi că Rapid o să vândă tricouri de campion?) Eu mi-aș dori de anul ăsta, dar este foarte greu. În curând vor fi și tricouri de campioni aici. Rapid și-a recăpătat respectul adversarilor acum”, a spus Daniel Pancu.

Bugetul este stabilit de la începutul anului și vom face ce putem. Vrem să aducem doi jucători, probabil, în perioada asta de transferuri. Vorbim, eu cu Nico, cu domnul Șucu, cu Adi Mutu și stabilim, nu poate stabili unul dintre noi. Clubul a stabilit că asta ne dorim, dar să vedem. Dacă va mai pleca vreun jucător, poate vom suplimenta” – Victor Angelescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania