Daniel Pancu a făcut un anunț extrem de important pentru fanii echipei CFR Cluj, vestea având legătură cu viitorul antrenorului alături de gruparea din Ardeal.
„Pancone” a sosit în Gruia într-un moment negru, în care echipa era mai aproape de retrogradare decât de play-off-ul Superligii. Chiar și așa, tehnicianul și-a făcut treaba, iar acum speră la cucerirea titlului. Ca urmare, finanțatorul Nelu Varga a stat de vorbă cu ProSport și a garantat că „principalul” nu se va despărți de CFR Cluj.
Conform angajamentului semnat în urmă cu doar câteva luni, „contractul se prelungește automat” în cazul calificării „feroviarilor” în cupele europene, după cum a tot spus chiar Pancu în ultimul timp.
Rezultatele bifate de CFR Cluj l-au determinat pe Nelu Varga să nu mai ia în calcul respectiva clauză. Practic, „Pancone” are viitorul asigurat pe banca tehnică a fostei campioane.
„Îmi doresc foarte mult (n.r. – să rămână în Gruia)! M-am acomodat foarte bine. Eu când vorbeam de incompatibilitate, la un lucru mă refeream: să încerc să câștig alea 5-6-7-8 meciuri din seria aia, aia nu era normal. Echipa nu avea soluții de la care să te aștepți să câștige jocurile. Locul 1, obiectivul ăsta, a venit de la mine, când am văzut că echipa e bine. De 3-4 jocuri, echipa e foarte bine. Putem emite pretenții. La lucrurile alea mă refeream. Echipa nu era una care să bată pe toată lumea. Dar uite că am bătut pe toată lumea și ne-am calificat în play-off. Îmi place mult, îmi doresc să jucăm într-o cupă europeană și să rămân în continuare aici”, a declarat Daniel Pancu, conform Fanatik.
În cel mai recent meci disputat de CFR Cluj în Superliga, ardelenii au reușit să treacă la limită de Rapid București, scor 1-0, în fața propriilor suporteri. Meriton Korenica a adus succesul gazdelor în runda secundă din play-off.
În urma jocului cu giuleștenii, Daniel Pancu s-a arătat convins că formația sa are șanse solide la titlu.
„De când sunt aici am avut un singur meci în care nu am marcat, am avut ocazii cât casa. Arătăm bine de tot, în special acasă. Am redevenit cea mai bună echipă pe anul ăsta. Ne doream aceste puncte.
Eu mă gândesc doar la primul loc. Cred că și jucătorii. Dacă lumea o vede pe Rapid campioană, de ce nu am putea și noi? Venim după seria asta, încerc să îmi conving jucătorii că nu există diferență între noi și celelalte echipe. Poate, la tradiție, stăm mai bine noi. Poate asta ne ajută. Urmează încă opt jocuri, la Craiova e primul. Ne refacem, sper să revină bine jucătorii, să obținem puncte în continuare”, a comunicat, printre alte lucruri, „Pancone”.