Daniel Niculae se teme de cel mai mare dezastru pentru Rapid București: „Nu pot să nu mă gândesc la asta”

Daniel Niculae se teme de cel mai mare dezastru pentru Rapid București: „Nu pot să nu mă gândesc la asta”
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Daniel Niculae (41 de ani), fost atacant și președinte de club în Giulești, a comentat situația actuală a celor de la Rapid București și a mărturusit că un scenariu în care play-off-ul ar putea fi ratat trebuie luat serios în calcul.

Totodată, Niculae a încercat să explice și motivele pentru care Rapid nu performează încă, în ciuda investițiilor masive care s-au făcut în ultimele ferestre de transferuri.

Daniel Niculae nu exclude posibilitatea unui play-off fără Rapid București

S-au scurs 9 etape din sezonul 2024 – 2025 de Superliga României, iar Rapid București, care promitea să lupte la titlu înaintea rundei inaugurale, se află doar pe locul 11 în clasament, cu 9 puncte adunate.

Giuleștenii sunt la 5 puncte distanță de Petrolul Ploiești, ocupanta ultimei poziții de play-off, însă în afara primelor 6 se mai află și alte formații importante, precum FCSB, Sepsi sau Farul Constanța. Așadar, lupta pentru o clasare în play-off la finalul sezonului regular va fi destul de aprigă, iar dacă Rapid nu își revine de urgență, scenariul play-out-ului nu poate fi scos din calcul. Cel puțin asta lasă de înțeles Daniel Niculae, fost atacant și președinte de club în Giulești, care a recunoscut că se teme că Rapid ar putea să nu prindă un loc în primele 6:

Și eu zic că e foarte greu să iei titlul. E foarte greu să te gândești la campionat. Echipa trebuie să se exprime mult mai bine, iar asta cred că va face Șumi în perioada imediat următoare. Nu pot să nu mă gândesc (n.r. – la faptul că Rapid nu va prinde play-off-ul), pentru că sunt multe echipe care au făcut deja multe puncte. Rapidul va arăta altfel”, a declarat Daniel Niculae, la Digi Sport.

U Cluj, liderul surpriză din Superliga României, a adunat 21 de puncte după 9 etape, cu 12 mai multe decât Rapid. De asemenea, o formație periculoasă este și Oțelul, care la fel ca U Cluj este neînvinsă în campionat. Gălățenii sunt pe locul secund și au 16 puncte. Urmează apoi Dinamo și Universitatea Craiova, cu câte 15 puncte, plus CFR Cluj cu Petrolul, ambele cu 14 puncte.

De ce nu se leagă jocul Rapidului

În ceea ce privește jocul nesatisfăcător al Rapidului, Daniel Niculae crede că Marius Șumudică mai are nevoie de timp pentru a forma un nucleu de jucători:

În primele 6 meciuri ale campionatului, Rapid nu a aliniat același prim 11 sau nici măcar 70% dintre titularii din etapa precedentă. O echipă care se află în reconstrucție, la care s-au adus foarte mulți jucători. Lumea trebuie să înțeleagă. Ca să te bați an de an la titlu trebuie să păstrezi o anumită structură”, a completat fostul președinte din Giulești.

În runda viitoare, pe 23 septembrie, de la ora 21:00, Rapid București va evolua în deplasare cu Unirea Slobozia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania