Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dani Coman, ÎN LACRIMI după ce FC Argeș a ajuns în play-off. De ce s-a emoționat durul președinte al piteștenilor

DECLARAȚII Dani Coman, ÎN LACRIMI după ce FC Argeș a ajuns în play-off. De ce s-a emoționat durul președinte al piteștenilor

FC Argeș a ajuns în play-off, după ce a învins Dinamo, cu 1-0, pe Arena Națională, iar președintele grupării, Dani Coman, a terminat conferința de presă în lacrimi.

Președintele lui FC Argeș, fostul portar Dani Coman, a dedicat calificarea în play-off tatălui lui decedat, moment în care a izbucnit în lacrimi.

Motivul pentru care Dani Coman s-a emoționat și i-au dat lacrimile, după ce FC Argeș a ajuns în play-off

Victoria cu 1-0 a celor de la FC Argeș, cu Dinamo, pe Arena Națională, a clarificat lucrurile în ceea ce privește lupta la titlu. Campioana FCSB ratează accesul între cele mai bune 6 echipe din sezonul regulat și singura cupă europeană în care poate juca stagiunea viitoare este Conference League.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Ricardo Matos (74), cu un șut din voleu de la 14 metri, în urma unui corner. Pentru prima dată în actuala stagiune competiționață, Dinamo are două înfrângeri la rând.

La finele confruntării, președintele lui FC Argeș, Dani Coman, s-a emoționat în momentul în care a spus că dedică accederea în play-off tatălui lui, decedat în septembrie.

„A fost un meci foarte greu, cu intensitate, dar s-a terminat cu bine. Suntem mulțumiți cu toții. Nu vreau decât să-i felicit pe jucători.

Eu întotdeauna m-am ținut de cuvânt. Am spus că vom fi în play-off, indiferent de ceea ce se întâmplă.

Nu știu dacă Dinamo e fericită, pentru că echipa a tras să câștige. Au avut și ei foarte multe ocazii, trebuie s-o recunoaștem. Dar eu sunt bucuros pentru echipa mea, pentru acest club extraordinar, care a crescut așa cum am spus-o de la venirea mea la Pitești. Nu pot decât să mă bucur și să-mi dea speranțe că suntem pe drumul cel bun și ne dorim să facem performanță.

Simt că am făcut alegerile bune la nivel de lot, tehnic, de staff administrativ, de oamenii care înconjoară echipa. De la primul la ultimul om toți sunt foarte importanți pentru mine. Toți au contribuit la acest rezultat, la acest obiectiv. Nu pot decât să îi felicit pe toți și să le spun că sunt mândru de el.

Am trecut prin multe în viață, a fost o continuă cursă cu obstacole. Nu mi-a fost foarte greu (n.r. – la acest meci). Au încercat și încearcă să găsească fel și fel de metode de a mă suspenda, de a mă îndepărta de echipă, obiectiv. Să înțeleagă că tot ce încojoară echipa, de la primar la maseuri, suntem uniți. Nu ne pot destabiliza, indiferent ce se va întâmpla, indiferent dacă sunt sau nu suspendat. Dacă se vor mai întâmpla nedreptăți, la fel voi ieși și voi spune adevărul.

Le-am spus jucătorilor că avem un obiectiv pe care l-am îndeplinit, accederea în play-off, dar măresc presiunea pe grup. Eu știu că-i urmăresc și vreau să-mi dovedească că sunt oameni de cuvânt, cu caracter, și să câștige cu Bistrița și Slobozia.

În play-off ei nu pot decât să facă performanșță. Nu am un obiectiv în play-off, îmi doresc să fac performanță. Dacă vreau performanță, înseamnă că vreau să fiu cel mai bun. Poate nu acum, dar cândva FC Argeș va fi cea mai bună, pentru că putem.

Să vă spun sincer, nu știu, i-am lăsat pe ei să-și facă prima pentru meciul ăsta. Am încredere în ei. Acum ne bucurăm de succes și de mâine pregătim meciul cu Bistrița.

Ar fi multe prsoane cărora să le dedic calificarea în play-off, dar o dedic tatălui meu, care, din păcate, nu mai este”, a spus fostul portar.