Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dan Şucu şi Rapid, loviți de nenorocire. Verdictul medicilor a confirmat diagnosticul crunt: va lipsi minimum 6 luni

Dan Şucu şi Rapid, loviți de nenorocire. Verdictul medicilor a confirmat diagnosticul crunt: va lipsi minimum 6 luni

Dan Şucu şi Rapid, loviți de nenorocire. Verdictul medicilor a confirmat diagnosticul crunt: va lipsi minimum 6 luni
SURSA FOTO: CAPTURĂ VIDEO

Sâmbătă, 28 iunie 2025, prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele de socializare, clubul de fotbal Rapid București a confirmat diagnosticul medicilor cu privire la accidentarea lui Borisav Burmaz (24 de ani).

Atacantul sârb a părăsit partida amicală Rapid – Vardar 0-1 fiind suspect de o leziune la nivelul ligamentelor încrucișate de la genunchi.

Leziune de ligament încrucișat anterior (LIA) pentru Borisav Burmaz! Atacantul Rapidului va lipsi cel puțin 6 luni

Borisav Burmaz, fotbalist transferat de Dan Șucu în ianuarie 2024, de la Vozdovac, din Serbia, pentru 400.000 de euro, și-a făcut apariția pe teren în partida amicală Rapid – Vardar 0-1, din cantonamentul din Slovenia.

Din păcate, atacantul lui Costel Gâlcă s-a accidentat singur la o fază, iar imediat după a pus mâna disperat la genunchi. Primul diagnostic a fost crunt, anume ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate, iar patru zile mai târziu, sâmbătă, 28 iunie, verdictul medicilor a oferit confirmarea. Borisav Burmaz a suferit o leziune la nivelul LIA și va fi supus unei intervenții chirurgicale. Ulterior va începe perioada de recuperare, care după o astfel de operație durează cel puțin 6 luni de zile:

Actualizare privind starea medicală a lui Borisav Burmaz. Atacantul nostru a efectuat aseară un RMN care a confirmat suspiciunea unei leziuni de ligament încrucișat anterior. Burmaz va fi supus unei intervenții chirurgicale în zilele următoare, iar perioada de recuperare va depinde de evoluția sa individuală. Suntem alături de tine, Bora! Îți dorim multă putere și o recuperare cât mai ușoară!”, a transmis clubul Rapid, pe pagina oficială de Facebook.

Borisav Burmaz a încheiat sezonul 2024-2025 cu gol

Borisav Burmaz a avut parte de un start promițător la Rapid, după care a intrat într-o pasă extrem de neagră și a refuzat să mai înscrie.

Abia în finalul sezonului trecut, vârful sârb a părut să revină la forma care l-a consacrat. Mai întâi a marcat două goluri în fazele eliminatorii ale Cupei, cu Metalul și Hermannstadt, după care a lovit și în ultima etapă din play-off-ul Superligii, în remiza cu U Cluj, 2-2.

La general, Burmaz are 11 goluri și două pase decisive pentru Rapid, într-un total de 56 de partide. În stagiunea precedentă, el a înscris doar 4 goluri.

Pe lângă Borisav Burmaz, de la Rapid s-au mai accidentat în cantonamentul de vară Răzvan Onea, Elvir Koljic și Drilon Hazrollaj.

Rău este că nu am ieșit bine din acest meci. La meciul trecut, Koljic a avut o contuzie. După aceea, Drilon (n.r. – Hazrollaj) s-a accidentat și el la antrenament. Acum am avut doi accidentați, Burmaz și Onea. Eu sper să nu fie nimic grav. Am înțeles că Burmaz are ceva la genunchi, sper să nu fie nimic grav”, Costel Gâlcă, potrivit Sport.ro.