Laszlo Dioszegi a declarat pentru ProSport că nu este supărat sub nicio formă pe conducerea Rapidului după ce CFR Cluj „i-a driblat” pe covăsneni în cazul transferului lui Petrila în Giulești.
Petrila a ajuns în Giulești, dar nu în condițiile în care Sepsi să primească suma stabilită cu CFR în cazul unui transfer ulterior definitiv al fostului internațional U 21.
Cu toate acestea Laszlo Dioszegi a declarat pentru ProSport că nu este supărat pe cei de la clubul Rapid, ci doar pe oficialii CFR-ului.
Astfel că, patronul covăsnenilor ne-a informat că transferul lui Petrila în Giulești sub forma actuală nu l-a determinat să stopeze tratativele cu Dan Șucu pentru un posibil transfer al lui Marius Ștefănescu (24 de ani) la Rapid. Dioszegi ne-a spus în ce stadiu se află acum negocierile sale cu Dan Șucu și ceea ce s-a stabilit.
Laszlo Dioszegi a mai spus pentru ProSport că cei de la CFR Cluj nu trebuie să uite că în viață există o karma pentru toată lumea.
„Nu sunt supărat sub nicio formă pe Dan Șucu sau pe cei de la Rapid în cazul artificiului pus la cale de CFR ca să ne dribleze pe noi la suma de plată pentru trecerea lui Petrila la Rapid. Poate că cei de la Rapid nu au știut, sau dacă au știut, pentru mine nici nu mai are importanță, deoarece nu rapidiștii au pus la cale acest artificiu.
Totul a fost gândit de cei de la CFR, iar eu le transmit lor că pentru toată lumea există o karma în viață, iar ei să nu uite că această karma ar putea veni chiar în campionatul actual. Dar asta e viața, iar lucrul ăsta nu mă împiedică pe mine să rup definitiv legătura cu cei de la Rapid în cazul negocierilor pentru un posibil transfer al lui Ștefănescu. Am și discutat în continuare cu Dan Șucu, dar încă nu am ajuns la un numitor comun. Dânsul mi-a oferit acum 800 de mii de euro. Dar i-am explicat că nu pot accepta suma, deoarece noi îl avem pe Ștefănescu în coproprietate cu acel club din Cluj și trebuie să le dăm lor jumătate din sumă.
În plus, noi avem de plătit taxe și impozite pe toată suma de 800 de mii, iar dacă am bate palma cu Rapid pe această sumă, iar ulterior achităm impozitele de care v-am spus, atunci Sepsi ar rămâne doar cu 260 de mii de euro. Considerăm că suma asta de 260 de mii de euro cu care ne-am alege e mult prea mică pentru un transfer de talia unui jucător precum Ștefănescu. Noi am contribuit mult mai mult la ascensiunea acestui fotbalist și vrem să obținem o sumă mai mare. Am să vă mai spun ceva. Noi am primit telefonic o ofertă, vă repet doar telefonic, și de la o echipă din Ungaria pentru Ștefănescu. Ni s-a oferit suma de 900 de mii de euro, dar am spus că nu o acceptăm nici pe aceasta. Am rămas totuși să mă mai aud cu Dan Șucu după parcursul nostru european sau în iarnă. Vom mai discuta și atunci pentru Ștefănescu, Sperăm să avem un parcurs european cât mai lung, iar băieții să stea liniștiți. Vor veni cât de curând și primele”, a spus Dioszegi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER