Dan Șucu, pulverizat de fostul UEFAntastic de la Steaua! De ce l-a dezamăgit total

Dan Șucu, pulverizat de fostul UEFAntastic de la Steaua! De ce l-a dezamăgit total
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Șucu, patronul celor de la Rapid București, a fost pulverizat de un fost UEFAntastic de la Steaua. Acesta susține că finanțatorul giuleștenilor l-a dezamăgit total și că avea alte așteptări de la el.

Astfel, omul de afaceri a fost criticat pentru atitudinea pe care o are și pentru declarațiile pe care le-a făcut de când a preluat echipa antrenată în prezent de Cristiano Bergodi.

Dan Șucu, pulverizat de fostul UEFAntastic de la Steaua!

Florin Lovin, fotbalist care a făcut parte din generația UEFAntastică a roș-albaștrilor, a vorbit despre Dan Șucu, patronul celor de la Rapid București. Fostul jucător a avut un discurs dur la adresa finanțatorului din Giulești și spune că este dezamăgit de atitudinea lui și de ieșirile publice pe care le-a avut de când a ales să se implice la club.

„Mi-l imaginam total altfel pe domnul Şucu ca patron. Îl vedeam venind din mediul corporatist, un om liniştit, care nu intră în scandaluri, care nu dă în stânga şi în dreapta. El a făcut asta de la prima conferinţă însă, atunci când a început să dea în toţi, în CFR, în Sepsi, că ei sunt cu ungurii. M-a surprins enorm. Eu chiar aveam alte aşteptări de la el. Credeam că vede fotbalul altfel.

Pare totuşi că face altfel în zona de finanţare a clubului, pare puţin diferit ca abordare. La nivel declarativ este doar un alt patron care mă dezamăgeşte. Eu văd lucrurile din exterior totuşi. Când esti în cadrul clubului, e normal să vrei să-ţi aperi echipa”, a declarat Florin Lovin, la orangesport.ro.

Dan Șucu a reacționat după ce a fost umilit de Gigi Becali

Patronul rapidiștilor a vorbit recent, la un post de televiziune, despre momentul în care a fost jignit și umilit public de Gigi Becali, patronul liderului FCSB. La momentul respectiv, latifundiarul din Pipera a avut un derapaj la adresa lui Dan Șucu.

Astfel, finanțatorul giuleștenilor a dezvăluit că a avut chiar și probleme în familie din cauza declarațiilor făcute de Gigi Becali.

„Cum credeți că mă simțeam când am ajuns acasă și copiii mă strigau «Sclavule!» prin casă? Oamenii aceștia trebuie să fie forțați să respecte regulamentul. Cel care conduce FCSB. Asta nu e liga Becali. E liga României de fotbal”, a spus Dan Şucu la digisport.ro.

Rapid București este principala contracandidată a celor de la FCSB în lupta pentru cucerirea titlului de campioană a Superligii României. În acest moment, giuleștenii sunt la șapte puncte în spatele echipei lui Gigi Becali. Astfel, Dan Șucu a promis o primă de 500.000 de euro în cazul în care echipa lui va reuși să iasă campioană la finalul sezonului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…