Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, e în negocieri avansate cu Costel Gâlcă, care a câștigat tripla cu FCSB.
Antrenorul în vârstă de 53 de ani e liber de contract după despărțirea de Universitatea Craiova și ar putea ajunge în Giulești.
Rapid București se află în căutarea unui nou antrenor. Clubul negociază cu Costel Gâlcă, informează Decebal Rădulescu, fost editorialist ProSport. Jurnalistul a spus că doar clauza de reziliere ar fi rămas de stabilit.
„Rapid negociază cu Costel Gâlcă. Doar clauza de reziliere ar fi rămas de stabilit. Și e un obstacol serios în negociere”, a scris Decebal Radulescu.
Despre posibilitatea ca Rapid să-l instaleze pe Costel Gâlcă în funcția de antrenor principal a scris și Fanatik.
Mihai Rotaru regretă că nu l-a adus mai repede pe Mirel Rădoi și a spus că trebuia să-l dea afară de mult pe Costel Gâlcă.
„Da, trebuia să o facem mai demult și au fost discuții în cadrul Consiliului de Administrație. Chiar unul dintre acționari și membru în board a zis atunci că: «Nu știu cum facem, plătesc eu, dar haideți să rezolvăm în acest moment».
De clauză era vorba. Asta înainte de Revelion, la sfârșitul anului, nu mai știu exact. Mai în glumă mai în serios a zis că plătește el clauza lui Gâlcă, dar să încercăm să facem altceva.
Noi și ceilalți, și recunosc că și eu m-am opus, în sensul în care vrem să avem continuitate la nivelul băncii tehnice și într-adevăr în ultima perioadă am schimbat antrenorii într-un ritm nepermis pentru un club de nivelul nostru
Undeva am greșit, ori când i-am angajat, ori când i-am dat afară. Sau mă rog, am reziliat de comun acord. Am declarat-o și în grupul acționarilor că ar fi trebuit să am altă poziție”, a declarat patronul de la Universitatea Craiova, potrivit Fanatik.