Cum a numit Dan Șucu în Gazzetta dello Sport acuzațiile că ar fi fost informator al Securității: „M-a rănit profund”

Șeful din Giulești, Dan Șucu. Sursa foto: Mihai Pop, ProSport

Acționarul majoritar de la Rapid și de la Genoa, Dan Șucu (63 de ani), a vorbit în presa italiană despre acuzațiile privind presupusa lui colaborare cu Securitatea.

Potrivit unor documente ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), consultate de către jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor, actualul proprietar Mobexpert a semnat, în august 1984, un angajament de colaborare cu Securitatea. În dosar, Șucu apare sub numele conspirativ „Mircea Crișan”.

Povestea „Dan Șucu și Securitatea”, în atenția oamenilor de presă de la Gazzetta dello Sport: „Atacurile vin din toate direcțiile”

Într-un interviu acordat publicației Gazzetta dello Sport, Dan Șucu a respins acuzațiile și a adus în discuție faptul că ar fi devenit ținta unor atacuri.

„Când ești președintele Confederației Patronale Concordia, atacurile vin din toate direcțiile. Din păcate, aici, în România, acestea se extind și la atacuri personale.

Trebuie spus foarte clar că forul competent a stabilit că nu am fost niciodată colaborator al regimului. Este o insinuare care m-a rănit profund”, a comunicat șeful din Giulești.

Practic, Șucu a făcut referire la o decizie CNSAS din urmă cu un deceniu, conform căreia el nu poate fi încadrat în categoria de colaborator al Securității, cu toate că a existat și o analiză individuală, formulată de trei dintre membrii instituției, care a sugerat opusul.

Șucu are planuri mari în fotbalul italian

Odată cu implicarea sa în fotbal, în special în cel din Italia, la Genoa, Dan Șucu a devenit o figură centrală.

Vineri, echipa peninsulară a bifat un meci-test cu Rapid, în Giulești, iar gazdele s-au impus, scor 2-0. Înaintea partidei, Șucu a anunțat că se află în căutarea unor parteneri puternici din punct de vedere financiar.

„Interesul lui Genoa este important pentru mine, asta e clar. Vrem să ajutăm Genoa să ajungă la același nivel pe care îl avea cu ani în urmă. Aceasta este ideea. Am spus-o mereu și repet: nu pot face asta singur.

Dacă găsesc parteneri mai puternici decât mine, nu e nicio problemă, pot să rămân acționar minoritar. Ceea ce am spus întotdeauna este că sunt deschis intrării unor oameni puternici, care pot ajuta clubul.

Nu sunt un cowboy care face totul de unul singur. Vreau să lucrez împreună, am lucrat întotdeauna în echipă. Am spus întotdeauna că nu poți face niciodată nimic de unul singur. Toate lucrurile bune pe care le faci sunt realizate în echipă”, a spus afaceristul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]