Mihai Stoica a confirmat că a purtat o discuție, mai mult amicală, cu Dan Petrescu pentru a prelua funcția de antrenor la FCSB.
ProSport anunța în exclusivitate, în urmă cu câteva zile, că Dan Petrescu e dorit de roș-albaștrii în locul lui Marius Baciu.
Inițial, oamenii din cadrul clubului nu au recunoscut că vor să schimbe antrenorul, dar Gigi Becali a spus că după o discuție cu Mihai Stoica l-ar dori pe fostul component al Generației de Aur în funcția de director tehnic.
Se pare că discuțiile nu au fost pentru această funcție, Mihai Stoica confirmând că a vorbit cu Petrescu să vină ca antrenor la FCSB.
Oficialul FCSB a ținut să lămurească lucrurile în privința unei eventuale colaborări cu cel care a scris istorie la Urziceni în urmă cu 16 ani. Meme Stoica a explicat că a purtat discuții cu Dan Petrescu și nu se pune problema ca „Bursucul” să revină în fotbal decât ca antrenor.
„(n.r. Dan Petrescu, la meciul FCSB – FC Botoșani de luni seară) A plecat (n.r. de lângă el, la pauză), cred că nu a mai suportat, că eu fac cam urât la meci. Dacă cineva ar pune înregistrarea cu ce fac eu la meci, nu m-ar mai saluta niciun jucător.
Da, e bine. Cred și sper să revină. Dan va fi antrenor mereu, nu va accepta o altă poziție. Eu nu voiam să divulg discuția pe care am avut-o. Dacă Gigi a spus… Da, prima dată mai mult în glumă, când l-am văzut după o perioadă în care nu ne văzusem de mult timp.
Și am zis: ‘Hai, mă, vino încoace, ajută-ne și tu, stai acasă și nu…’. ‘Mă, lupule, ce să fac eu?’. ‘Nu știu, stai și ne spui la pauză ce ai văzut, că ești Dan Petrescu’. Ne-am întâlnit după aia, și o să ne întâlnim așa, mai frecvent. Dar ne întâlnim prietenește. Vorbim numai despre fotbal bineînțeles, el vede toate meciurile posibile și imposibile, dar nu discutăm asta. A fost așa mai mult o discuție prietenească, da”, a precizat Meme Stoica, pentru Fanatik.
Dan Petrescu a ieșit din antrenorat pe perioadă nelimitată din cauza problemelor de sănătate. La câteva luni după ce a suferit și o intervenție chirurgicală la gât, fostul component al Generației de Aur și-a făcut apariția la mai multe meciuri din Superliga. A fost surprins în tribune la două meciuri ale celor de la FCSB, cu FC Argeș și FC Botoșani.
Potrivit unei surse apropiate antrenorului, acesta nu ar mai reveni decât pe banca echipei naționale sau a celor de la FCSB, în România.
„Mi-a spus că în țară ar mai antrena doar naționala, să o ducă la un turneu final, dar nu e cazul pentru că e Hagi acum și are toată încrederea în proiectul lui. Sau FCSB, să încerce spre Liga Campionilor”