Dan Petrescu cere 3 transferuri de top, după CFR Cluj – Dinamo 3-2! Mesaj categoric pentru Nelu Varga

Cristian Hitruc
Dan Petrescu cere 3 transferuri de top, după CFR Cluj - Dinamo 3-2! Mesaj categoric pentru Nelu Varga
SURSĂ Sportpictures

Dan Petrescu cere trei transferuri de top la CFR Cluj după partida cu Dinamo, pe care ardelenii au câștigat-o cu scorul de 3-2. Tehnicianul a transmis un mesaj categoric pentru patronul Nelu Varga.

CFR Cluj a debutat cu dreptul în noul sezon de Superliga României, chiar dacă s-a văzut condusă cu 2-0 de trupa antrenată de Zeljko Kopic.

Dan Petrescu cere trei transferuri de top la CFR Cluj

CFR Cluj a reușit să se impună în fața celor de la Dinamo București cu scorul de 3-2, în prima etapă a noului sezon de Superliga României, după o partidă foarte dificilă, în care „câinii” au condus cu 2-0.

La finalul partidei, Dan Petrescu a transmis un mesaj clar pentru Nelu Varga și a spus că mai are nevoie de doi sau trei fotbaliști pentru a construi o echipă care să se poată lupta la titlu cu șanse reale.

„Înainte de meci am spus că Dinamo arată bine, că dacă ar mai avea patru sau cinci jucători ar fi un prim 11 foarte bun. Am avut jucători care au venit târziu, au intrat în echipa a doua și s-a văzut. Toți acești jucători n-au făcut pregătire cu mine. Avem mult de muncă. Și la pauză am știut că aveam șanse, că Dinamo va ceda teren și se va apăra.

Am avut ocazii multe, am riscat și ne-a ieșit. Când ai jucători de calitate în teren, precum Tachtsidis și Bîrligea, te aștepți. Sunt mulțumit de victorie dar nu sunt mulțumit că am luat două goluri acasă, pe teren propriu. Dacă Tachtsidis se antrenează non-stop, e primul mereu, aleargă, joacă pentru echipă, ce pot să-i spun? Nu cred că e un jucător în România în acest moment care să aibă ultima pasă și finalizarea ca el. Nici nu m-am gândit să-l schimb. E prea important pentru CFR în momentul de față, atitudinea lui la antrenamente e extraordinară.

Ne mai trebuie 2-3 jucători, un jucător la mijloc și un atacant. Nu voi găsi ce vreau eu, liber și bun, toată lumea vrea așa. În finală eu țin cu Anglia, dar zic că o să câștige Spania”, a declarat Dan Petrescu, la finalul meciului cu Dinamo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania