Dan Petrescu, amendă de 10 000 de euro dacă nu se conformează regulamentului FRF. În partida cu FC Botoșani „Bursucul” va fi flancat de un delegat FRF

Redactor:
Andi Sîrbu
Dan Petrescu, amendă de 10 000 de euro dacă nu se conformează regulamentului FRF. În partida cu FC Botoșani „Bursucul” va fi flancat de un delegat FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Inedit în Superligă. Antrenori flancați de delegați FRF pentru a nu mai putea comunica cu cei de pe banca tehnică. Ei vor fi urmăriți îndeaproape de către aceștia. Lipsa telefoanelor va face imposibilă comunicarea cu băncile tehnice.

Această măsură a fost impusă de către oficialii FRF după ce Marius Croitoru, antrenorul celor de la FCU Craiova 1948, a comunicat cu cei din staff-ul tehnic prin team-managerul echipei, Eduard Zelgin, în partida pe care oltenii au avut-o cu cei de la FCSB, încheiată la egalitate, scor 1-1.

„Bursucul”, pus la zid de arbitri din cauza temperamentului vulcanic

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, este primul antrenor suspendat care va fi păzit de un delegat FRF, asta după ce oficialii federației au implementat noul regulament. În următoarele două partide acesta ar urma să fie flancat de un delegat FRF.

Deși echipa celor din Gruia s-a calificat în play-off-ul Conference League, în dauna bielorușilor de la Șahtior Soligorsk, Dan Petrescu și-a adus aminte de meciurile din campionat, acolo unde mereu se consideră pus la zid de către arbitri, din cauza temperamentului său vulcanic.

Două meciuri suspendare și  320 de lei amendă pentru Dan Petrescu

In ultima partidă din Superligă, CFR Cluj a suferit din cauza eliminărilor, trei oameni fiind trimiși în tribună în partida cu Chindia Târgoviște. Dan Petrescu, Yeboah și Debeljuh sunt cele trei nume care n-au apucat finalul partidei de la Ploiești. Dan Petrescu a primit două meciuri de suspendare, dar și o amendă sportivă în valoare de 320 de lei.

Din această cauză el nu mai poate lua loc în tribuna stadionului și nici nu poate comunica cu echipa. Dacă „Bursucul” încalcă regulamentul el se poate alege cu o amendă uriașă în valoare de 10 mii de euro. Dan Petrescu nu se impacientează și le va pasa secunzilor responsabilitățile sale în urmatoarele două partide din Superligă, cea cu Botoșaniul de pe teren propriu, și cea cu Hermannstadt din deplasare.

„Păi, de ce să vin dacă au zis că stau cu nu ştiu cine în tribună? Stau la mine în hotel şi văd meciul de acolo, care e problema? Am secunzii care ştiu ce să facă”, a declarat Dan Petrescu, la finalul partidei din preliminariile Conference League pentru orangesport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele