Dan Petrescu a revenit „la origini”. Schimbarea care l-a „salvat” pe antrenorul lui CFR Cluj. ANALIZĂ

Vlad Măcicășan
Dan Petrescu a revenit „la origini”. Schimbarea care l-a „salvat” pe antrenorul lui CFR Cluj. ANALIZĂ
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ultimele minute ale partidei Oțelul – CFR. Clujenii au nouă jucători în propriul careu, care vor doar să apere rezultatul de 1-0 și resping toate mingile aruncate la disperare de echipa lui Dorinel Munteanu. Defensivă totală. CFR a revenit la „stilul Dan Petrescu” și tot apărarea l-a salvat pe „Bursuc”. Cu tactica hulită de mulți, antrenorul a ajuns pe locul doi.

Într-o situație limită, speriat de gândul demiterii, Dan Petrescu a revenit la stilul de joc pe care și-a clădit toată cariera. Iar tactica defensivă i-a fost din nou fidelă. Rezultatul: 7 puncte în ultimele 3 partide, toate jucate în deplasare, 3 goluri marcate și doar unul încasat.

A revenit la defensiva totală: „Noi vrem să jucăm, dar dacă nu putem mai mult…”

Încercase un fotbal mai ofensiv, în debutul acestui campionat. Așa a ajuns să aibă cel mai eficient atac din România, cu 27 de goluri marcate. Dar asta i-a adus și una dintre cele mai slabe defensive din campionat. „Când băteam cu 1-0 eram criticat. Acum, avem cele mai multe goluri marcate, nu spune nimeni nimic”, s-a plâns antrenorul, în urmă cu câteva etape.

După meciul cu Oțelul, Dan Petrescu a amintit că a încercat să joace un fotbal mai ofensiv în acest sezon, dar că acesta nu i-a adus rezultatele scontate. „De când am venit la Cluj, acuma, n-am încercat să ne apărăm. Noi vrem să jucăm, dar dacă nu putem mai mult. Am dat foarte multe goluri în acest sezon”, a punctat Dan Petrescu.

Schimbarea din jocul CFR-ului a fost scoasă în evidență de antrenor, după ultimul succes: „În ultimele două deplasări a fost scorul care mie îmi place mai mult, în deplasare, 1-0. Asta arată că spiritul s-a întors și norocul s-a întors. Am luat 7 puncte în ultimele 3 meciuri în deplasare, ceea ce e fantastic. Clasamentul nu arată rău acum”.

Schimbarea portarului. Hindrich, mai bun decât Popa

Un alt detaliu esențial în ultimele etape a fost schimbarea portarului. ProSport a arătat că Mihai Popa a fost cel mai nesigur portar al celor de la CFR Cluj, din ultimii 5 care au apărat poarta din Gruia. Media de un gol încasat la fiecare 75 de minute jucate l-a poziționat pe portarul împrumutat de la AC Torino pe ultimul loc în acest clasament, în raport cu Hindrich, Scuffet, Sava sau Bălgrădean. De asemenea, statisticile au arătat că 46% din șuturile expediate pe poarta lui Popa au ajuns în plasă.

Obișnuit cu portari de top la CFR, Dan Petrescu a sesizat și el aceste evoluții ezitante ale celui adus să-l înlocuiască pe Sava și l-a titularizat pe Hindrich, în ultimele 3 partide de campionat. Portarul de 22 de ani a avut câteva parade importante și statisticile defensive s-au îmbunătățit considerabil. Media de goluri încasate, în raport cu șuturile pe poartă ale adversarilor, a scăzut la 14%, iar Hindrich a primit doar un gol în 270 de minute.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]