Dan Petrescu a recunoscut că Neluțu Varga i-a propus prelungirea contractului cu CFR Cluj: „Eu am spus că sunt de acord, dacă el vrea acest lucru!”

Dan Petrescu a recunoscut că Neluțu Varga i-a propus prelungirea contractului cu CFR Cluj: „Eu am spus că sunt de acord, dacă el vrea acest lucru!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a recunoscut că patronul Neluțu Varga i-a propus prelungirea contractului.

Dan Petrescu a vorbit în cadrul unei conferințe de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani, programat duminică, 11 decembrie, de la ora 17:30, în cadrul etapei cu numărul 20 din Superliga.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Neluțu Varga i-a propus lui Dan Petrescu să rămână la CFR Cluj și după încheierea actualului contract care expiră în 2024.

Dan Petrescu a recunoscut că Neluțu Varga i-a propus prelungirea contractului cu CFR Cluj

Dan Petrescu a vorbit despre acest subiect și a explicat că și-a dat acordul, însă a declarat că înțelegerea poate cădea dacă antrenorul primește vreo ofertă din străinătate.

„M-am întâlnit cu patronul acum o lună, cred. Dânsul mi-a propus așa ceva (n.r. prelungirea contractului), dar nu am discutat nimic. A fost o propunere. Eu am zis ok, când e ceva real și când într-adevăr se vede oferta sau contractul, veți afla. Eu am spus că sunt de acord, dacă el vrea acest lucru. Dar mai multe nu am ajuns, poate așteaptă să se termine aceste trei meciuri, sau vacanța. Nu știu.

Eu mereu am fost de acord, dar au fost alte probleme. Nu a fost problema mea. La un club trebuie să știi să treci și peste momentele grele, să fii unit și când sunt momente grele, nu numai în momentele bune. Nu am de ce să plec de aici, mă simt excelent, am tot ce îmi trebuie. În continuare sper să fac rezultate, e clar că numai rezultatele mă vor menține. În momentul când e un proiect mai lung, ar trebui să fie și răbdare mai multă. Toată lumea știe ce pot face eu dacă mi se dă o mână liberă.

(n.r. dacă primește o ofertă din străinătate) Am mai zis-o mereu. Sunt echipe din Anglia, dacă vin vreodată, asta nu o să fie o problemă să ne înțelegem, dar, în rest, în altă parte, nu cred că are rost să plec. Eu mai am un an și jumătate de contract, cred că e ok. Dacă e 5 sau un an și jumătate, nu mai contează.

La fotbal dacă pierzi un meci, se uită tot. Nu-ți mai dă nimeni 5 ani sau 7 ani, nu mai vrea să te vadă. Cel mai clar e la Mondial. Toți care pierd își dau demisia. Dar înainte puțini au anunțat acest lucru. În fotbal nimeni nu mai are răbdare”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare