Dan Nistor a fost desemnat jucătorul sezonului de către aplicația Sofascore, care monitorizează și evaluează fotbaliștii, după fiecare meci.
Cu 18 contribuții la golurile lui U Cluj în sezonul precedent, mijlocașul crede că ar fi meritat și el o telegramă de convocare la echipa națională, pentru meciurile jucate cu Austria și Cipru.
Dan Nistor a acordat un interviu mai amplu, pentru ProSport. Întrebat dacă s-ar fi așteptat să fie convocat, mijlocașul a părut dezamăgit că nu s-a aflat în planurile lui Mircea Lucescu.
„Acum aș da un exemplu. Mă uitam la Luka Modric, păstrând proporțiile… Dar nu vreau să mai zic nimic… Dacă dânșii nu au avut ochi pentru mine și pentru Alex (n.r. Chipciu). Se bazează pe jucători tineri. Dar l-am auzit pe Mircea Lucescu că se plângea că nu joacă jucătorii la cluburi. De ce nu ia jucători în formă și care o fac foarte bine? Chiar dacă au o vârstă”x, a spus Nistor.
Vârsta înaintată pare să nu fie considerat un impediment de către Mircea Lucescu, din Vlad Chiricheș (35 de ani) sau Valentin Crețu (36 de ani).
În fața acestor exemple, Dan Nistor a răspuns cu spirit de ironie: „Bine, Clujul este prea departe ca să vină convocarea. E mai aproape Bucureștiul”.
Dan Nistor a fost mereu un jucător exponențial pentru prima ligă din România, dar asta nu i-a adus multe selecții la echipa națională. Mijlocașul a fost debutat de Victor Pițurcă și a adunat doar 7 partide în echipamentul galben al naționalei.
„Aș fi meritat mai multe meciuri în Europa, mai multe meciuri la echipa națională, dar acum dacă aș spune ce s-a întâmplat, să dau în anumiți antrenori și președinți… Ce rost ar mai avea? Am suferit eu, dar fotbalul m-a răsplătit, pentru că sunt corect cu el și am ajuns în cupele europene cu U Cluj”, a povestit fotbalistul ajuns la 37 de ani.
Vedeta Universității Cluj se poate considera nedreptățit în privința selecției lui Mircea Lucescu, ținând cont de cifrele bifate de el în sezonul precedent.
Este mijlocașul central cu cele mai multe reușite, din Superliga României, având 11 goluri și 7 pase de gol. Nicolae Stanciu, Florin Tănase și Răzvan Marin au fost mijlocașii ofensivi convocați de Mircea Lucescu pentru ultimele două partide ale echipei naționale
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER