Marius Șumudică a vorbit despre o posibilă plecare de la Rapid după meciul cu Petrolul Ploiești, scor 1-1, din etapa 18.
Antrenorul formației giuleștene ar fi dispus să plece, însă doar cu o singură condiție.
Rapid a remizat cu Petrolul Ploiești, scor 1-1, în etapa 18 din Superliga. Marius Șumudică a vorbit despre o posibilă plecare.
Dacă nu va duce Rapidul în primele șase și conducerea va fi nemulțumită de munca lui, „Șumi” ia în calcul să plece.
„Obiectivul meu este să prind play-off-ul. Voi face tot ceea ce ține de mine să prind play-off-ul. În cazul în care nu voi prinde play-off-ul voi avea o discuție cu patronul echipei.
Dacă munca lui Șumudică nu satisface, ne dăm mâna și continuăm fiecare pe drumul lui. Eu am luat echipa de pe locul 14, am dus-o în primele 6.
Vom vedea la momentul respectiv, când vom trage linie, dacă voi realiza obiectivul, să prind play-off-ul. Nu pot să fiu mulțumit, îmi doream să câștig, n-am reușit.
Trebuia să câștigăm, nu se poate, când conduci cu 1-0 trebuie să ai maturitatea necesară să închizi jocul. Le-am arătat toată săptămâna golurile pe care le marchează Tudorie.
E clar că nemulțumirea e mare. Am pierdut două puncte. Tinând cont că aveam 1-0 și puteam ține de rezultat, dar parcă a fost așa o seară… Siegrist s-a accidentat la încălzire.
Psihologic a fost o pierdere. Din punctul de vedere al postului de portar, nu avem ce să îi reproșăm lui Aioani, dar Siegrist era un lider, un băiat de vestiar.
Încercam să iau jucătorii de lângă el, psihologic a fost o problemă. Acum, dacă stau să mă gândesc, am început returul de trei etape, în momentul de față avem cinci puncte.
Când începuse campionatul, aceste cinci puncte au fost acumulate în șase meciuri. Dacă mă întrebați, suntem pe plus având aceste puncte”, a declarat Marius Şumudică la conferința de presă.
Cred că în următoarele etape vom mai face niște puncte și cred că vom avea șansa să trecem de acest barem de 20 de puncte din tur. Cred că vom accede în play-off, cu 43-44 de puncte. Dacă se accidentează Siegrist la început, traficul, incredibil ce am întâlnit în București, parcă totul mergea invers, VAR-ul, se accidentează arbitrul…”, a spus antrenorul Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER