CFR Cluj a plecat în cantonamentul din Spania fără doi dintre oamenii de bază în „era” Dan Petrescu, Ciprian Deac și Damjan Djokovic.
Ciprian Deac, 39 de ani, și Damjan Djokovic, 35 de ani, au un palmares impresionant alături de CFR Cluj. Primul deține șapte titluri, sute de meciuri și goluri în tricoul „vișiniu”, iar croatul a devenit de patru ori campion cu formația ardeleană.
Contractele lor expiră la 30 iunie 2026 și acum se pregătesc la Cluj sub îndrumarea unui preparator fizic pus la dispoziție de către club, arată PRO TV.
La întoarcerea din cantonament, la 14 ianuarie, Daniel Pancu va decide dacă îi va mai folosi sau nu în acest sezon. Au fost anunțați că-și pot căuta echipe.
Dacă nu găsesc nimic în această iarnă, vor pleca oricum la vară. Luna trecută, după remiza cu Universitatea Craiova, Damjan Djokovic spunea despre situația sa de la CFR Cluj: „Este important (n.red. – că-i expiră contractul)? În fotbal poți fi liber mâine sau poți să mai stai zece ani, nu se știe niciodată”.
În mai 2025, Ciprian Deac și-a prelungit contractul cu CFR Cluj și declara: „CFR înseamnă totul pentru mine. E clubul unde am crescut, am câștigat trofee, mă simt cel mai bine. Mă bucur că mai continui un an, sper să mă retrag după ce mai iau un titlu. Cei din conducere m-au asigurat că dacă mai vreau pot continua cel puțin un an. Vedem la anul cum mă simt. Mi-ar plăcea să ridic un nou trofeu deasupra capului”.
Nici Zouma nu a făcut deplasarea în stagiul de pregătire. CFR Cluj s-a reunit la 3 ianuarie, la Cluj – Napoca, și duminică, 4 ianuarie, lotul a plecat în Spania, la Oliva Nova. Revenirea e la 14 ianuarie, iar pe 18 ianuarie are loc primul meci oficial din 2026, cu Oțelul Galați.
Pe lista plecărilor sunt și Marcus Coco, Mohamed Badamosi și Anton Kresic.
Noi ne-am propus să nu mai luăm extra comunitari, pentru că te costă dublu, sunt mari taxele de salariu. Mi-am propus să nu mai iau extra comunitari, decât dacă ar fi cel mai bun pe postul lui în România – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj