Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cum se împart cele peste 30.000.000 de euro din drepturile TV între echipele din Superliga și ce sumă uriașă ia LPF an de an

Cum se împart cele peste 30.000.000 de euro din drepturile TV între echipele din Superliga și ce sumă uriașă ia LPF an de an

Cum se împart cele peste 30.000.000 de euro din drepturile TV între echipele din Superliga și ce sumă uriașă ia LPF an de an
FOTO Sportpictures

Drepturile de televizare rămân principala sursă de venit pentru cluburile din Superligă. Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a explicat modul exact în care sunt împărțiți banii și ce parte revine Ligii în fiecare an.

Valoarea totală a contractului actual se ridică la aproximativ 29,5 milioane de euro pe sezon, la care se adaugă un bonus de un milion. Din această sumă, o parte importantă ajunge direct la cluburi, însă LPF își păstrează un procent consistent.

Cum se împart cele peste 30 de milioane de euro din drepturile TV

Justin Ștefan a detaliat structura financiară. Mai exact, 40% din suma totală se împarte în mod egal între cele 16 participante, în timp ce restul de 60% se distribuie în funcție de locul ocupat în clasament la două momente-cheie din an. Prima împărțire are loc în vară, pe baza rezultatelor finale din sezonul precedent, iar a doua în iarnă, după turul sezonului în curs.

Cluburile nou-promovate beneficiază de o sumă minimă garantată, de aproximativ un milion de euro, pentru a se putea stabiliza din punct de vedere financiar după calificarea în primul eșalon. Potrivit secretarului LPF, campioana României ajunge, în actualul contract, să încaseze peste trei milioane de euro doar din drepturile TV.

Liga Profesionistă de Fotbal nu rămâne nici ea cu mâna goală. Din totalul de peste 30 de milioane de euro, LPF își oprește anual 5,5%, ceea ce înseamnă aproximativ două milioane de euro în fiecare sezon. Este bugetul care asigură funcționarea instituției și organizarea competiției.

Deși drepturile TV reprezintă un pilon financiar esențial, banii cu adevărat importanți vin din cupele europene.

Justin Ștefan a dat cărțile pe față 

„(Drepturile pe an sunt 29.500.000 de euro, plus un milion bonus. Cum se împart banii ăștia pentru echipele din Liga 1?) 40% în mod egal și 60% în funcție de poziția ocupată în clasament la anumite momente în timp. Ce înseamnă la anumite momente în timp? Sunt doar două. Sunt două rate mari și late. De fapt, prima dată e împărțită în două tranșe, dar rămân două rate contractual. E o rată în vară, ca să stabilim algoritmul de calcul, și o rată în iarnă. Rata din vară, 40% se împart în mod egal banii, 60% în funcție de locul ocupat în clasament la finalul sezonului trecut. Nou-promovatele primesc o sumă minimă anual de un milion de euro. (Campioana cât ia în total?) În momentul de față, cu contractul actual, peste trei milioane de euro. (Deci 29.500.000 de euro și cu bonusul un milion. Liga cât încasează din această sumă?) 5,5% în fiecare an. În jur de două milioane de euro”, a declarat Justin Ștefan pentru iAMsport.