Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cum s-a prăbușit FCSB și transferul care a îngropat-o definitiv pe echipa lui Gigi Becali: „Au nevoie de oameni noi”

EXCLUSIV Cum s-a prăbușit FCSB și transferul care a îngropat-o definitiv pe echipa lui Gigi Becali: „Au nevoie de oameni noi”

Cum s-a prăbușit FCSB și transferul care a îngropat-o definitiv pe echipa lui Gigi Becali: „Au nevoie de oameni noi”
SURSĂ: Sportpictures 24.02.2026

FCSB are parte de un parcurs sub nivelul așteptărilor în acest sezon competițional, iar Ovidiu Burcă a dat verdictul despre echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, care tremură pentru un loc în play-off.

Tehnicianul consideră că Gigi Becali trebuie să aducă mai mulți jucători, pentru a reîmprospăta lotul, și știe care este transferul care a afectat parcursul „roș-albaștrilor”.

Ovidiu Burcă, verdict despre FCSB

Ovidiu Burcă, antrenorul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a analiza parcursul pe care FCSB îl are în acest sezon competițional și a dat un verdict despre echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Tehnicianul consideră că actuala generație a „roș-albaștrilor” este „undeva spre final” și că Gigi Becali trebuie să facă mai multe transferuri pentru a reîmprospăta lotul.

Totodată, Ovidiu Burcă este de părere că FCSB a pierdut destul de mult în momentul în care a ales să renunțe la serviciile lui Adrian Șut. Acesta consideră că mijlocașul transferat de Al-Ain era o piesă importantă în echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.

„FCSB a avut în ultimii doi-trei ani un vârf, în care echipa a ajuns la maturitate. Ca orice ciclu, cred că generația asta este undeva spre final, poate și după plecarea lui Șut, un jucător extrem de important la centrul terenului… Poate și faptul că au luptat pe două fronturi, plus că au avut destul de multe accidentări anul ăsta. Pare că au pierdut ceva din toată coeziunea și sinergia arătate în ultimii ani. Sunt jucători care au ajuns la o maturitate, au livrat, poate e momentul să se reîmprospăteze echipa cu noi idei, noi oameni”, a declarat Ovidiu Burcă pentru ProSport.

FCSB tremură pentru un loc în play-off

Așa cum am menționat anterior, FCSB are parte de un parcurs sub nivelul așteptărilor în acest sezon competițional și tremură serios pentru un loc în play-off. Echipa patronată de Gigi Becali s-a impus în etapa cu numărul 28 în fața celor de la Metaloglobus, scor 4-1, și a urcat până pe poziția a șaptea a clasamentului, cu 43 de puncte acumulate.

Locul șase, ultimul care asigură prezența în elita Ligii 1, este ocupat în acest moment de FC Argeș, formație care a acumulat 46 de puncte în 28 de meciuri disputate.

Astfel, echipa pregătită de Elias Charalambous trebuie să câștige ultimele două meciuri din sezonul regulat, cu UTA Arad și Universitatea Cluj, pentru a putea spera la play-off. Chiar dacă reușește acest lucru, tot poate să nu fie de ajuns, întrucât „roș-albaștrii” depinde și de rezultatele pe care le vor înregistra contracandidatele.